luni, decembrie 03, 2007

...

Nota autorului:
cred ca sunt intr-un impas. nu gasesc un titlu potrivit pentru povestea asta. daca aveti idei fiti buni si ajutati-ma.

Bancheta moale, negricioasă, nespălată emana un miros greu de legume stricate, ouă vechi şi noroi. Nu îndrăznea să atingă suprafaţa lipicioasă a ei. Îşi ţinea mâinile pe genunchi. Capul îi era sprijinit de geamul ce despărţea coridorul de compartiment. Bluza moale avea mai mult un rol de protecţie. Geamul era şi el îngrozitor de murdar. Avea o obsesie pentru igienă şi o greaţă totală faţă de orice suprafaţă unsuroasă, murdară. Aerul era greu şi umplea parcă până la refuz compartimentul. Se simţea stingherit şi scârbit deşi era singur în compartiment. Stătea nemişcat cu ochii închişi. Trecuseră aproape două ore de când se urcă în tren din mica staţie a orăşelului său de munte. Regreta că pornise singur şi nu mai întârziase măcar încă o zi în aerul proaspăt şi rece. Era prea mare discrepanţa între atmosfera închisă, puturoasă, aproape tangibilă, şi care îi lăsa un gust acru în gură, a compartimentului infect în care se afla, şi aerul rece şi revigorant al muntelui şi prospeţimea zăpezii pe care o lăsase în urmă, nu cu o oarecare părere de rău. Cu doar câteva ore se bucura de scârţâitul zăpezii sub paşii lui. Acum auzea doar sunetul continuu, neîntrerupt, metalic făcut de roţile trenului, sub el. Şi din când în când se auzea câte o voce subţire din compartimentul vecin.

Uşa se deschise violent. Un val de râsete stridente şi sunete ascuţite năvăliră înăuntru. Odată cu ele şi trei persoane. Care de cum îl văzură, crezând că doarme îşi întrerupseră brusc discuţia. Îşi aşezară bagajele. Apoi bancheta scârţâi iritant pentru câteva momente ca in cele din urmă să rămână, din nou, ca o melodie ce se repeta la nesfârşit, zgomotul sec al roţilor. Erau doi bărbaţi şi o femeie. Unul dintre ei respira greu. Aveai senzaţia că cu făcea un efort supraomenesc pentru a respira. Parcă se sufoca. Celălalt mirosea puternic a bere şi tutun. Însă peste toate mirosurile din compartiment se putea simţi parfumul ei. Un parfum elegant, uşor, delicat. Nasul lui se obişnuise cu celelalte mirosuri şi acum acest miros nou, îmbietor îi cuprinse întreaga atenţie olfactivă. Îl cunoştea de undeva. Îl mai mirosise cândva şi oricât de mult încerca să pună degetul pe amintirea fadă stârnită de parfumul femeii nu reuşea. Un tremur scurt şi aproape imperceptibil îi cuprinse întreg corpul.

Bărbatul cu respiraţie îngreunată începu să vorbească şoptit cu femeia care îi răspundea doar prin interjecţii scurte.

-N-ai o ţigară? Celălalt le întrerupseră şuşotelile.

-Nu. Răspunse, cu o voce rigidă şi rece, cel ce parcă se sufoca.

Din nou linişte.

După câteva minute se auzi bancheta scârţâind. Ea se întoarse spre el şi îl sărută cu zgomot. Buzele lor se desprindeau şi se uneau continuu, haotic. Cel care avea în jurul lui o aură de tutun şi alcool se ridică brusc şi ieşi. Uşa compartimentului rămase deschisă şi imediat apăru controlorul care cu o voce plictisită, de bass, cu o respiraţie puternic respingătoare, ceru biletele la control. Cei doi îndrăgostiţi, sau amanţi, îi întinseră biletele.

-Carnete de student aveţi? Răsună vocea controlorului.

Tăcuţi, ca într-o înţelegere prealabilă pentru a nu divulga vreun secret important ei îi arătară carnetele. Controlorul se întoarse spre el.

-Biletul dumneavoastră!?

Încet îşi băgă mâna în buzunar, scoase biletul şi îl întinse controlorului. Rămase cu mâna întinsă şi ochii închişi. Controlorul ieşi închizând uşa violent. Se pare că acesta era singurul mod în care se putea manevra uşa glisantă.

Cei doi se întoarseră înapoi la îndeletnicirile lor. Făceau abstracţie de cel care nu se mişcase aproape deloc şi care, acum ştiau, nu dormea.

Din când în când aerul era brăzdat de câte un suspin al fetei, câte un ‘ah’ extatic, rostit complice cu un zâmbet pe buze, zâmbet ce persista şi putea fi descifrat şi în cuvintele monosilabice cu care răspundea şoaptelor celuilalt.

-Ai înnebunit! Şi vocea ei colorată ce te obliga să o urmăreşti acapară tot spaţiul din compartiment. Apoi urmă un râs colorat. Inconfundabil. Cuvintele se repetau mereu, mereu, amplificate tot mai mult în mintea lui. Vocea! Surâsul! Parfumul ei! Toate îi erau cunoscute. Era ea. Compartimentul luă alte proporţii. Geamurile deveniră bucăţi mate de gheaţă. Bancheta – o mlaştină lipicioasă în care se afunda. Uşa – ghilotina ce îl aştepta. Mirosul reveni, şi se aşeză greu, ca plumbul, pe pereţii plămânilor săi. Nu mai putea respira. În mijlocul acestor distorţiuni ale percepţiilor lui, ghilotina se deschise şi precedat de un miros mult mai accentuat de tutun, alcool şi acum şi mâncare regurgitată intră celălalt bărbat.

Cvartetul este complet. Spectacolul putea începe.

6 comentarii:

Anonim spunea...

shades of gray

Unknown spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

sooo?

M. spunea...

hmmm nuante de gri... interesant, adica nush de ce mi se pare ca ai o anumita carte in minte, si suna mai fain in romana: nuante de gri. o sa iau in considerare propunerea ta. atat doar ca textul pana acum e, cum sa zic, colorless ;)
oricum multumesc pentru opinie :)
is curios ce te-a determinat sa ii dai acest titlu

M. spunea...

'sooo?' ce? :)

Anonim spunea...

in primul rand nu e de la ceva carte, si cea ce m-a determinat a fost sa zic starea si emotiia pe care o transmite textul tau///
si apoi, griul mi se pare coloarea cea mai melancolica, si nu numai