raspunsuri in noapte

E trecut de ora 23. Mai exact acum când scriu aceste rânduri este 23:10 minute. Cu câteva minute înainte primesc un mesaj de la un număr pe care nu îl am în agendă. Ce e evident e că persoana respectivă mă cunoaşte. Îmi spune pe nume. Probabil şi eu o cunosc. Dar nu îmi dau acum seama cine este. Să revenim la mesaj pentru că el este important. Mesajul era ceva de genu: “a vorbi singur este echivalent cu a tăcea în doi?” Am răspuns că nu. Sunt total opuse. Persoana respectivă, hai să o numim ‘the secret messeger’ mă contrazice. Şi spune că nu am dreptate. (Culmea e că eu am întotdeauna dreptate. Asta a fost aşa o glumă în paranteză.) şi scriu aces post pentru a demonstra lui tsm (the secret messenger) că am dreptate.
Bun. Să o luăm metodic. Ce înseamnă a vorbi singur. A vorbi cu tine însuţi, a medita, a îţi expune gândurile în cuvinte rostite sau pur şi simplu a fi nebun; a dori să spui ceva lumii şi ea să te ignore complet. Dar a tăcea în doi? Asta presupune existenţa a două persoane care nu vorbesc, ci pur şi simplu tac. Şi care ar fi oare motivele? Nu se suportă, dar trebuie să convieţuiască împreună. Doar trăim într-o societate nu în junglă; se iubesc atât de mult, încât nivelul lingvistic nu este deajuns pentru a exprima iubirea lor unul faţă de celălalt, aşa că preferă tăcerea în locul cuvintelor atât de sărace; poate pur şi simplu sunt străini unul de celălalt şi fiecare îşi trăieşte propria suferinţă în tăcere, însinguraţi în mijlocul societăţii, ignoraţi de toţi, inclusiv de cei dragi. Nu sunt singuri dar totuşi sunt. Ţinând cont că azi dimineaţă m-am trezit cam devreme mă opresc aici cu enumerarea situaţiilor posibile pentru tăcerea în doi.

Acum ar urma comparaţia celor două lucruri. Nu cred că mai are rost să le înşir din nou, pentru că este evident că nu sunt acelaşi lucru, ba chiar ar putea să fie opuse. Există o diferenţă între a tăcea în doi şi a vorbi singur care le apropie oarecum. Faptul că vorbeşti când eşti singur şi taci când eşti cu cineva. Ce denotă acest lucru? Imposibilitatea de a te acomoda, de a-ţi ‘găsi locul’, vorba aia, de a face parte dintr-un grup. Variantele sunt mult prea vaste pentru a putea fi aduse sub acelaşi semn al echivalenţei.

Cu toate că sunt mai multe moduri de a înţelege cele două expresii, nu ştiu de ce dar vreau să mă axez asupra singurătăţii. Când vorbeşti singur şi nu te ascultă nimeni eşti singur, asta doar dacă nici tu nu te asculţi. Când stai cu cineva şi tăceţi amândoi, asta poate fie să anuleze singurătatea pentru că sunteţi două persoane care fac acelaşi lucru, şi nevoit aţi căzut de-acord (inconştient) să fiţi părtaşi ai tăcerii. Sau pur şi simplu a fi în prezenţa cuiva şi a tăcea nu face altceva decât să accentueze sentimentul de singurătate. Se pare că am ajuns să mă contrazic pe mine. În cele din urmă cred că pot să fie echivalente, dar doar în această situaţie specifică a singurătăţii. Am şi nu am dreptate. În general, laute ambele expresii, nu putem pune semnul echivalenţei între ele, dar (mă repet) în acest caz particular este posibil.