Shhhh... it's a SECRET

Sper sa aveti rabdare sa cititi pana in capat... si da era sa uit sa dai play la piesa cat timp o cititi. chiar merita si piesa si textul ;)



Draperiile mari dintr-un material de o culoare sângerie nu lăsau ca lumina soarelui ce strălucea deja puternic să pătrundă în camera. Aşa că dormitorul lor era încă sub protecţia nopţii. Patul mare din lemn masiv, învelit la rândul lui într-o pânză roşiatică dar transparentă era luminat doar de patru lumânări mari aflate la cele patru colţuri ale patului. Dacă am da la o parte perdeaua cărămizie am găsi îmbrăţişati sub o plapumă din mătase fină cu broderii de fir auriu şi roşiatic, un bărbat şi o femeie, ce arată mult mai tineri decât adevărata lor vârstă. Poate vă întrebaţi cum au ajuns cei doi acolo, sau dacă sunt căsătoriţi, sau dacă sunt amanţi. Sunt sigur că mintea unora dintre voi a luat-o deja razna şi inventează diferite scenarii, chiar începând cu noapte ce a trecut, noapte care şi-au petrecut-o tot în acest pat. Dar pentru cei cu o imaginaţie debordantă ţin să vă dau următorul detaliu: sunt mai reci ca gheaţa, trupurile lor sunt vinete, şi da… nu mai respiră. După cum va concluziona şi detectivul ce va intra în acest dormitor cam peste vreo douăzeci de minute aproximativ, au fost otrăviţi. Într-o casă aşa de mare, un adevărat “mansion”, poate o să vi se pară drept o curiozitate că sunt angajaţi doar patru persoane: bucătăreasa, care locuieşte într-o anexă a casei, o cameră mică, dar confortabilă, o cameristă, fiica bucătăresei care locuieşte împreună cu ea, dar care atunci când stăpânii sunt plecaţi îşi invită iubitul (un cărăuş din portul din apropiere, băiat bine făcut, oţelit de greutăţile vieţii, dar nespus de frumos ca un fel de compensaţie pentru greutăţile prin care a trecut de când s-a năcut, dar să nu deviem prea tare, băiatul e prea tâmp totuşi să comită o crimă) şi îşi petrec nopţile îmbătaţi de dragoste, murdărind aşternuturile preţioase şi desfătându-se în luxul stăpânilor ei; apoi ar mai fi şoferul care este şi mecanic: un bătrânel cam la vreo şaptezeci de ani, fără păr pe cap, dar cu o musteaţă stufoasă ce îi acoperă buza de sus în totalitate şi parţial şi pe ce de jos, cu o vedere agilă, şi o loialitate greu încercată dar nepătată; şi nu în ultimul rand majordomul. Un tip înalt, cam la treizeci de ani cu o privire vicleană, mereu având în gură fie o vorbă siropoasă fie una tăioasă, după seama celui cu care vorbea. Mereu era îmbrăcat în negru, frac, cămaşă, vestă, pantaloni, ciorapi, pantofi, cravată, musteaţă, ochi, sprâncene, toate negre. Îi plăcea să umble aranjat, mereu proaspăt ras, mereu mirosind a trandafiri, aşa încât foarte multe ori fu confundat cu stăpânul casei. Îi plăcea când se întâmpla acest lucru, ba chiar ajuta la dezvoltarea confuziei. În fine. Un om avid de putere. Obsedat, ba chiar posedat de ea.
Cred că aţi vrea să ştiţi câteceva şi despre cei doi proaspăţi decedaţi. Păi să vedem... El e un bărbat aproape de douăzeci şi cinci de ani, dar nu arată mai în vârstă de optusprezece ani. Ea la fel. Amândoi erau extremi de bogaţi, şi la fel de neglijenţi cu bogăţia lor. Crescuseră fără părinţi, şi ajunseră să se cunoască abia cu o săptămână înainte de “tragica lor moarte” cum avea să scrie pe prima pagină a fiecărui ziar din micuţul port al mării Nordului. Detectivul deja a terminat cu analizarea circumstanţelor şi a trecut la interogarea angajaţilor. Nimic interesant, bucatăreasa ştia de prezenţa lor doar prin faptul că primea ordin să pregătească mâncare pentru stăpân şi oaspeţi. Camerista fu cea care îi descoperise şi care chemase poliţia. Era prea speriată ca să vorbească aşa că detectivul o lăsă să se mai liniştească. Majordomul era prea încurcat ca să spună ceva. Nu ştia ce să facă. Să se bucure pentru că avea să moştenească o bună parte (aşa credea el) din “mansion” sau să plângă moartea stăpânului lui. Şoferul fu cel mai calm şi cel mai necooperant. Nu scosese un cuvânt. Îl privi mereu pe detectiv cu un fel de ură în ochii, privire care îl stingherea şi îl făcea să nu se simtă bine în prezenţa lui. Nu reuşi să scoată nici măcar cum îl cheamă. Bătrânul era un mormânt sigilat. Dacă ştia ceva era clar că nu avea de gând să spună nimic.
Să îi lăsăm pe detectiv şi pe suspecţii lui, pentru că toţi înafară de bucătăreasă se găseau momentan pe lista suspecţilor, şi să ne întoarcem cu vreo opt zile înainte de “crunta dublă crimă, de pe strada ‘Third Day’s Grace’” sau după cum îi spuneau localnicii, Grace Street.
Stăpânul casei se plimba pe faleză, când deodată auzi un ţipăt ascuţit. Îşi întoarse capul dar nu văzu pe nimeni. Apoi auzi un strigăt după ajutor. Fugi grăbit spre locul de unde se auzea sunetul şi acolo salvă viaţa unei persoane îmbrăcată într-o rochie, albă, cu decolteu dantelat, dar sfâşiată pe alocuri. Alunecase şi era cât pe aici să cadă în mare de la o înălţime de douăzeci de metri. Îmi vine greu să îi tot spun stăpânul casei, dar ştiu că nu ar fi vrut ca numele să îi apară prin vreo carte, mereu a dorit să îşi păstreze anonimatul de aceea îi voi spune doar A. de la anonim. A. nu a aşteptat scuze, nici măcar nu a lăsat un cuvânt să iasă din gura celei salvate. A sărutat-o şi a dus-o la el acasă. Şi da de o săptămână, cum deja probabil a aflat şi detectivul ce o interoga pe cameristă, care sub privirile blânzi ale detectivului îşi revenise devenind tot mai roşie pe măsură ce vorbea, ei nu mai ieşiră din cameră.
“Nu intram decât să le duc de mâncare dimineaţa, de fapt pe la ora unsprezece, şi seara pe la ora opt. Doar la ora cinci mai băteam la uşă să întreb dacă doresc ceai. Era unsprezece trecut, pentru că mama întârziase cu pregătitul mâncării, ştiţi cum e, e în vârstă şi nu mai are aceeaşi forţă ca şi la douăzeci de ani. Am ajuns în cameră pe la unsprezece şi douăzeci. Şi i-am găsit aşa. Vineţi, îmbrăţişati, Domnul A. îmbrăţişând-o, şi cu buzele lipite de fruntea domnişoarei...” Nu mai conta ce spunea camerista. Încurca faptele sau poate minţea. Pentru că ceea ce văzuse detectivul era domnişoara ce îl strângea pe bărbat în braţe şi avea buzele lipite de fruntea lui, nu invers.

“To tell a long story short” şi ca să vă stric hazul şi să anulez suspansul am să vă zic direct ce s-a întâmplat. Nu e o nuvelă cu tentă poliţistă e doar o provocare de a vă pune imaginaţia la lucru. El era de fapt o ea şi ea era de fapt el. Aţi înţeles nu? Stăpânul era de fapt stăpână, dar care pentru a putea impune respect se îmbrăca în bărbat, iar domnişoara era de fapt un travestit, o rudă exilată a stăpânei, pentru că era considerat nebun. De aici şi diferenţa dintre ce spuse camerista care le văzuse doar chipurile, dar detectivul le văzuse şi trupurile. Toate aceastea fuseseră elucidate de către şofer, care se duse direct la detectiv şi îi puse în mâini două foi. Una era contractul şoferului cu domnul/doamna A. semnat în sânge şi clauza principală era că avea să păstreze orice secret 24 de ore până moartea lor. Cealaltă coală era scrisoarea celor doi de rămas bun încredinţată în mâna şoferului la câteva ore după ce îi adusese pe cei doi la”mansion”. Se otrăviseră.

Vă las pe voi să găsiţi motive mai mult sau mai puţin plauzibile pentru acest caz. Pentru mine e momentul să mă retrag, să dau draperiile acestea la o parte şi să trăiesc ca şi un cărăuş în port alături de iubita mea camerista acelui “mansion”. De fapt acum stăm doar noi împreună într-un mic apartament aproape de faleza unde ne-am cunoscut. Sacrificii trebuie făcute pentru a putea trăi în linişte şi fericire. Bogăţii trebuie date la o parte, împrăştiate, şi chiar vieţi trebuie au trebuit oferite pentru obţinerea vieţii noastre.

Semnat M.