La picioarele lui stătea un câine mare, negru cu bot ascuţit şi urechi drepte, coada îi era tăiată scurt. Părea o umbră. Ochii lui negrii înflăcăraţi de cine ştie ce dorinţe câineşti ascunse îmi urmăreau fiecare mişcare. Chiar dacă era întins pe jos părea că e gata să sară şi să mă sfâşie în orice moment. Îmi dădea fiori şi îmi producea disconfort.
- Frumos câine.
- Da. Îl cheamă Cerber. Răspunse el adâncindu-se mai mult în fotoliu. Vocea îi părea slabă şi vlăguită.
- Foarte reprezentativ.
[just me] Hades, sau acea umbra asezata vlaguit in fotoliu se ridica, facu un pas spre mine, apoi se intoarse si mangaie cainele.- Stii, el chiar are o poveste interesanta...Ochii cainelui se aprinsera intr-o scanteie ce amintea parca de un dureros apus e soare, vazut candva, undeva...- L-am luat de mic de la un negustor grec, imi sopti. Typhon, il chema parca... da, Typhon. Strasnic om... Mi-l amintesc si acum, parca a fost ieri, cand a aparut cu Cerber in brate...[m.] Personaj interesant acest Typhon. Familia lui era originara din Italia. Totusi avea o greaca exceptionala. Desi a inceput sa imi palavrageasca despre relatiile si rudele lui, eu nu aveam ochi decat pentru caine. Era mic, negru, de fapt asa era si Typhon acesta. Ani dupa ani am trecut prin acel mic port din Grecia si in fiecare an il gaseam exact in acelasi loc, cu aceeasi expresie pe fata si mereu la fel de vorbaret.- Da interesanta povestea, dar ai putea sa imi spui ce este locul acesta? Cerber a inceput sa maraie ca pentru a ma avertiza ca nu e bine sa il intrerup pe stapanul lui. Personajul tolonit in fotoliu ramase tacut, evident indispus de intreruperea mea. Aveam senzatia ca intunericul din jurul lui se concretiza.- Uita-te si tu in jur si ai sa iti dai seama singur.
[io's]
- Vad...vad niste puncte albe ca si niste pete de vopsea.
Cu ochii pironiti in sus, cu ranjetul pe fata, incepe sa fie multumit ca a gasit ceva. Cel putin asa simtea, cand vocea din fotoliu il dezaproba:
- Nu e vopsea, nici vorba.
- Ba da(el bucuros), ba nu...sunt stele. Da sunt stele.
- Totul e doar in mintea ta.
- Uite, sunt stele si din ele tasneste lumina. Incep sa vad.
- Vezi doar ceea ce ochii tai vor sa vada.
[m]
Omul se arunca in fotoliu evident iritat si obosit de prostia celuilalt.
- Cerber ajuta-l sa vada!
Cainele imediat sari pe el si il dobori la pamant. In urma vanzolelii dintre om si animal, tasnira sange si urlete.
-Cerber! Ajunge!
Cainele revenii la locul lui de la picioarele stapanului, in timp ce celalalt incerca sa isi stopeasca sangerarea de mana dreapta sfasiata.
- Ce vezi acum?
- Sangele meu. Aia vad. Si vad ca esti nebun.
- Asa te apropii. Uita-te mai atent.
Isi ridica ochii din nou spre petele luminoase. Erau stele sau mai bine spus corpuri ce pulsau si la fiecare pulsatie raspandeau in jur un val de lumina si caldura. Nu mai simtea durere, nici frustrare. Se simtea bine. Calm. Fericit.
- Viata. Si zambi. Zambii si stapanul cainelui si parca si Cerber era fericit. Apoi luminile se stinse si ramasera in camera goala. Cerber era din nou Cerber, fioros si atent, Hades redeveni serios, sobru, iar el ramase gura casca, cu mintea tanjind dupa acea lumina binefacatoare, chiar daca nu stia si nu isi putea imagina ce ar putea fi.
