Rest In Peace

Stiu ca pentru unii dintre voi va fi un soc, pentru altii o bucurie, iar pentru marea majoritate un alt lucru neinteresant care s-a intamplat in lumea online-ului, dar totusi trebuie sa fac asta.
Am ajuns intr-un punct in care trebuie sa trec mai departe la treburi mai serioase.

Asa ca am onoarea (sau regretul?) ca iesitdinminti.blogspot.com a murit. Odihneasca-se in pace sub 2 metri de biti.

Cine vrea sa isi exteriorizeze regretele, aventurile pe care le-a avut in cei 2-3 ani de cand a existat blogul, cei care vor sa aduca un omagiu sau sa arunce cu gunoaie si noroi in proaspat decedatul blog pot sa o faca mai jos in sectia de comentarii.

fie ca amintirea lui sa dainuie si biti sa-i fie usori.

Bancul anului 2009

Un porc sta si se uita la o priza.

Si se uita, si se uita si dupa o vreme zice:

"Ba! Pe asta l-o zidit!"

In varianta video aici (aveti rabdare pana apare si bancul :D)

inca un interviu ratat sau cateva sfaturi din experienta sau NU

Am fost azi la un interviu (pentru cei care nu ştiţi, îmi caut loc de muncă). Şi cred că am dat-o în bară. Credeam că literele şi cuvintele mă ajută, că le ştiu descurca şi înşira, că le ştiu folosi în ajutorul şi spre folosul meu. M-am înşelat amarnic. M-au trădat. M-am bâlbâit. Am făcut pauze inacceptabil de lungi înainte de a da un răspuns. Mi-au sărit cuvinte din gură pe care nici măcar nu le aveam în minte (“am încercat să percem arhitecţii” – asta mi-a ieşit din gură, vă daţi seama?).

Iată deci câteva lucruri pe care să NU le faceţi la un interviu:

NU vă impacientaţi. Angajatorii simt ca şi câinii frica şi stinghereala.

NU vă fie ruşine să recunoaşteţi adevărul. Dacă nu te-ai descurcat deloc bine la fostul loc de muncă spune că nu te-ai descurcat bine, totuşi caută circumstanţe atenuante.

NU faceţi pauze de gândire/tăcere prea lungi. Pe lângă faptul că lăsaţi impresia că eşti în blocaj mintal şi că abia ştii să rosteşti două cuvinte vă prelungiţi chinul. Dar nici NU vorbiţi doar tâmpenii.

NU avea expresia aia pe faţa ta care exprimă: “aşa-i că am dat-o în bară, aşa-i nici dumneavoastră nu mă angajaţi!”

NU miza doar pe şcolile pe care le-ai făcut. În ultimă instanţă contează experienţa.

 

Cum să îţi învingi teama de interviuri? Nu ştiu. Mai încearcă. Mergi la cât de multe. Eu cu siguranţă nu mi-am învins-o. Mă întreb dacă voi mai fi angajat vreodată.

Bun. Şi acum întrebarea întrebărilor. Există şi un lucru bun din toată această mare de NU-uri, ratări şi temeri? Da. Binenţeles că există! După ce ajungi acasă poţi să scrii pe blog despre asta.

Caut alta piele pentru blog...

Ma gandesc sa schimb putin aspectul blogului. Ce ziceti ar fi timpul?

Cam ce culori sau ce stil credeti ca merge cu ce se intampla pe aici? Sa merg pe o varianta mai rece, inghetata, albastruie, asa iernatica? Sau sa-mi fac de cap si sa aleg ceva salbatic? 

Sau mai bine ceva simplist? Practic? Care sa nu fie strident?

Astept pareri.

Intro/ending

"Dupa ce ai plecat am stins becul. 

Nu vreau sa vad camera goala, fara tine."

Acesta e finalul (cred) sau inceputul (parca iti lasa totusi impresia unui inceput) unei poezii. Pareri?

Daca doriti puteti sa continuati voi poezia. Facem un mic exercitiu de creativ writing? :)

Initial...

ma gandeam sa scriu pagina a 11-a din povestea fara nume, insa am observat ca acesta e cel de-al 300-lea post al meu. Un numar mare de povesti, de ineptii, ca au fost din astea, de trairi, de opinii, de videouri, de poezii si daca s-ar strange toate intr-o carte ar face o carte destul de groasa.

La postul cu numarul 100 faceam o introspectie a cine eram eu. Acum nu am sa fac nici una, sunt in plin proces de redefinire, de redescoperire a propriei vieti, a propriului suflet si a directiei spre care ma indrept.
Azi-noapte, chircit in pat, cu geamul deschis, ascultand vuietul, franele, motoarele masinilor ce treceau pe strada, am realizat ca am facut o multime de compromisuri si ca sunt departe de a fi sfantul ce cred ca sunt. Sunt departe de mine. De aceea ma redefinesc si ma caut.

Ziceam ca nu am sa fac o introspectie si hop m-am lansat in una. Am picioarele reci, mintea ingreunata si ma simt obosit, dar nu batran, iar oboseala e de ordin psihic. Ma simt ca un tanar obosit.

Vreau doar sa va reamintesc de micul concurs. Cine da cel mai fain nume povestii fara nume castiga o poveste special destinata pentru el, poveste scrisa de mine sau o carte buna, pe care am sa o achizitionez din banii mei, de la anticariat - stiu eu unul fain de tot in Baia Mare.

Acesta este deci postul 300. Infig virtual in solul bitilor o piatra de aducere aminte a faptului ca am ajuns aici si ca merg mai departe.

Maine pun si pagina 11 din poveste, asa ca sa fiti linistiti :)

Acum astept urarile voastre de la multi ani sau la mai mare, sau ce vreti voi.

Vand Bass ESP si amp pt bass

Deci da. Am ajuns sa vand minunatul meu bass, umbra aceea neagra care produce armonie, muzica, confort, care atunci cand scoate sunete iti poate oferi pace, liniste sau te poate irita si iti poate zbura creierii din cap.

Acest sublim instrument ce poate sublinia sau ingrosa linia melodica si care apoi se poate departa de ea in scale angelice (angeli cazuti sau nu) formand contraste auditive de cea mai inalta savoare.

Dap. Bass ESP, 4 corzi, doua butoane, unul pentru volum, celalalt pentru tonalitate si amplificator harley benton cu egalizator si boxa in sine marca Celestion. Atat sublimul bass de un negru mat, cat si amplificarea sunt nou noute. 

Bassul are garantie inca aproape doi ani. Si cred ca si cubul. 

Si ca bonus vine o husa neagra pentru bass, marca Thomann. Asta o dau gratuit :)

Pret: 370 EUR negociabil.

Cei interesati sa ma contacteze pe email sau telefonic la 0762271083.

        

                                                           

Sa va povestesc despre...

Ce? despre cum a fost aseara la Dan Puric? Nici macar nu am avut inspiratia sa iau aparatul cu mine sa ii fac o poza. Sau sa cumpar o carte sa imi dea autograf... Ah lipsa asta de inspiratie in momentele cruciale.

Sau poate vreti sa va spun ca Salman Rushdie (aveti aici pagina de pe wikipedia despre el) e la Bucuresti. Si eu sunt la Baia Mare. Si nici macar nu pot sa ajung in urma avionului lui si sa strig dupa el "Ma, Salmane, stai ma!" (cei care au fost la Dan Puric stiu de ce)

Sau poate vreti sa va spun despre cartea ce am primit-o - "Zilele Regelui" de Filip Florian. Si are si autograf. Multumesc lui Filip Florian si lui Dragos C. Butuzea. Imi vine sa o mananc.

Poate am sa fac cate o poza tuturor cartilor cu autograf pe care le am. toate doua :)) 

Apropo de mancare, are rost sa va spun ca sunt infometat? Ma roade stomacul si mintea.

bla bla bla

Cateva chestii diverse, generale sau cum vreti  voi.

Cei mai multi vizitatori pe blog si cei mai insistenti, spre uimirea mea, nu sunt din baia mare ci din Bucuresti. felicitarile mele si multumirile mele bucurestenilor. 

Un alt lucru: lumea s-a plictisit de poveste asta fara nume sau asteapta cu nerabdare pagina 8, prima din capitolul doi? Poate doar mi se pare :D 

Sunt tare prins intre traduceri, proiecte de psiho-pedagogie si realizarea unui scenariu de reclama tv. Ghiciti ce ma atrage cel mai mult si ma impulsioneaza?

Am nevoie de muzica. recomandati ceva?

Vreau sa merg undeva... in Anglia, Japonia sau Islanda, dar nu mi-ar detesta sa vizitez o parte din Rusia - Moscova si Sankt Petersburg. Ceva recomandari?

Am iar, vreo 3-4 carti incepute si sper sa termin acuma seara una din ele. Imi place Alain de Botton. Pentru mine, "Eseuri de indragostit" e un debut. E si cea despre care zice el, aici, ca e cea mai buna dintre cele pe care le-a scris. Nu am putut respecta sfatul lui - nu aveau la biblioteca respectiva carte.

Sa va zic, sa nu va zic? Vine Dan Puric la Baia Mare si va avea o conferinta pe tema... da, ati ghicit! "Omul frumos"

Am jocul Super Mario :D + o multime de alte jocuri din seria Mario

Faza initiala a unei povesti - ideile

Am în minte de ceva vreme un text pe care încă habar nu am de unde să îl apuc. Probabil din cauza asta încă e în mintea mea şi nu pe foaie. De mai bine de o săptămână tot întorc ideile de pe-o parte pe alta şi nu reuşesc să-mi dau seama care ar fi introducerea cea mai potrivită pentru acest text.

Să vă spun în mare despre ce este vorba: un poliţist, detective dacă vreţi obsedat de literatură, necăsătorit, poate divorţat, nefumător sau poate s-a lăsat de curând de fumat, cum arată nu m-am gândit încă, cum ziceam detectivul acesta după orele de muncă în serviciul naţional de apărare şi protejare a cetăţenilor şi prevenire a crimelor, cât şi în zilele libere citeşte ca un bezmetic ficţiune, SF, fantasy, romane realiste, etc. de la Dostoyevski la Robert Jordan la Agatha Christie şi Arthur Conan Doyle, la Marquez şi Cărtărescu, la Ernu şi Gogol[1]. Înţelegeţi voi. Aşa că în fiecare zi e din ce în ce mai obosit şi la un moment dat primeşte un caz de omucidere. Iar el încearcă să îl rezolve. Un tip găsit împuşcat în propria cadă.

Apoi pe undeva mai este o societate secretă compactă care îi caută să îi aducă de partea lor pe cei cu puteri paranormal de genul transmutării sufletului într-un alt corp. E o amestecătură între Hoţul de trupuri  a lui Anne Rice şi Being Malckovich – filmul. Cel puţin aşa văd eu acum lucrurile.

Atât doar că aceste specimene umane speciale sunt greu de găsit. Pentru că fiecare poate face lucrul acesta doar în anumite condiţii.

Mai departe nu pot să vă zic exact ce se întâmplă pentru că în cea mai mare parte nu am nici cea mai mică idee. Dar nici finalul, care are un “twist” cum se zice, nu vi-l pot dezvălui. Mai am nevoie de ceva timp de gândire.

Deci ce părere aveţi? Sunt suficiente ingrediente pentru o povestire interesantă? Mai trebuie adăugat ceva? Un love-story pe undeva? O dramă cumplită?

Poate am scris acest post doar ca să îmi pun în ordine gândurile, cine ştie?

Apropo, chiar şi pe aceste gânduri am drepturi de autor. Dar totuşi vreau să ştiu părerea voastră. Aveţi vreo idee cum să înceapă? Ce perspectivă narativă să folosească?

---

[1] Am pomenit de Vasile Ernu pentru că am câştigat la un concurs pe twitter cartea lui. Răspunsul la indiciile concursului era Gogol.

"nu am chef aziiii"

Am terminat cartea lui Lermontov, si mai am cam zece pagini din cartea lui Lewis - "Desfiintarea Omului" insa nu stiu ce e cu mine. sunt intr-o stare de incapacitate de activitate. nu am vointa necesara sa fac nimic. sunt obosit, plictisit, somnoros, lenes, nici eu nu stiu. Abia am reusit sa scriu aceste randuri, dar promit ca am sa revin cu una sau doua recenzii si cu eventuale noutati, asta dupa ce imi revin din starea asta stranie.
Somn usor.

Lumea de azi in cuvinte

Minciună.

Ură. Război. Sânge.

Indiferenţă. Mândrie. Speranţă deşartă.

Falsitate. Ipocrizie.

Plăcere. Prostituţie fizică, intelectuală, spirituală.

Delapidare. Fals în acte. Mită.

Prostie. Sărăcie. batjocURĂ.

Crimă. Omucidere.

Bani. Bani. Bani! Tinereţe. Aici. Acum.

Egoism. Narcisism.

Ultraj. Jaf. Hoţie.

Durere. Disperare. Deznădejde. Depresie. Demonism.

Superstar. Filme. Maşini. Domenii imobiliare, virtuale. Faliment.

Abuz. Avort. Viol. Mizerie. Gunoi.

Tristeţe. Ironie. Necredinţă. Paradox. Dezastru. Bârfă. Divorţ.

Spital. Accidente.

Depreciere.

Modă.

Cancer.

Foamete.

Moarte.

“Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

(Romani 12:2)

Nimicuri

Am fost ieri undeva dincolo de Targu Lapus, la un izvor de borcut, apa din aceea cu gaze, care se gaseste intr-un trunchi de copac, si din nu stiu cate minute in nu stiu cate minute, apa bolboroseste, se umfla in moleculele ei si da pe dinafara trunchiului. Si poti sa o bei. Cica e sanatoasa, e buna la stomac. Da' eu nici macar nu am gustat-o.
In alta ordine de idei, sau total aiurea, vineri am fost la lucru. Munca de santier si de sofer, de om simplu, care face ce poate ca sa isi castige existenta. Doua lucruri mi s-au parut interesante:

1. 1.
2. munceam cot la cot cu cei de acolo, si curatam un perete de ciment si oamenii au inceput sa vorbeasca despre problemele lor, despre politica lor de viata, despre credinta lor si mi-am dat seama ca eu nu prea ma potrivesc acolo. sau cel putin asa imi zicea mintea asta a mea pacatoasa ca nu e locul meu acolo, dar cu toate acestea m-am simtit bine. M-am simtit linistit, am avut pace, m-am simtit pentru o clipa implinit pentru ca stiam ca fac ceva cu mainile astea doua, nu doar cu mintea si in plus mi-am adus aminte de romanul lui Preda "Cel mai iubit dintre pamanteni" in care personajul principal un profesor universitar de filosofie ajunge sa lucreze la salubrizare, si ajunge sa ii placa viata simpla pe care o duc colegii lui, chiar daca sunt neciopliti, neinvatati, needucati, dar au un bun simt, o onoare, o logica proprie lor, duc o viata simpla in care bucuria urmeaza mereu oboselii si muncilor extenuante.
3. 2.
4. Faptul ca incet, usor, subtil am fost luat la intebari (ceva normal, fiind nou printre ei), pana acolo incat sa ma intrebe lumea: "esti pocait?" si eu nu spusesem decat un cuvant cand m-am prezentat - Mircea; "ai prietena?". Am raspuns umil cum ma simteam in acel moment si apoi am tacut vazandu-mi de treaba.

Azi noapte am avut 4 vise. Si daca va vine sa credeti sau nu le-am tinut minte in parte pe toate:

1. 1.
2. m-am batut cu unul pentru ca a insultat-o pe D. tipu a ajuns sa arunce cu carti in mine (foarte tare), dar tot l-am batut.
3. 2.
4. vindeam carti la o intersectie aici aproape de casa, pe o caldura incredibila si la o alta intersectie vindea carti o fosta colega de facultate.
5. 3.
6. apoi un prieten, mi-a taiat mana stanga cu o lama lasandu-mi semn o linie sangerie, adanca pana la carne. cand m-am trezit in locul taieturii aveam o muscatura de tantar.
7. 4.
8. m-am batut cu niste clovni. aruncam cu mingi de tenis in ei ca sa reusesc sa scap din capcana lor si sa ii scap si pe altii.

Dupa cum ziceam - nimicuri. Insa nimicurile acestea iti umplu orele, gandurile, viata, si te aproprie sau te departeaza de credinta ta, de prioritatile tale, de dorintele tale.

Acolo la izvor, printre dealuri pentru o clipa, cateva secunde m-am simtit implinit, pur si simplu privind in jur, prin faptul ca traiam, ca sunt mantuit, ca sunt iubit si ca iubesc. Din nou nimicuri care te implinesc. Cum am scris intr-o piesa (poate o postez candva si aici):

"Oamenii nu cauta fericirea, ci ei cauta implinirea."

postare random

printre altele ma gandeam zilele astea sa scriu ceva despre jerome k. jerome si twitter. are el acolo in ideile lui trandave ceva care se potriveste nemaipomenit de bine pentru era microbloggingului in care am intrat. insa se pare ca nu mi-a iesit. am mai incercat si sa scriu despre "ceea ce face diavolul acum" pentru concurs anuntat ceva mai jos. nici asta nu mi-a iesit.
insa ma recitit scurtele capitole de pe alb iesit din minti negre, si asa mi-a venit o pofta sa continui povestea... am sa incerc si asta.

voi ce mai faceti? se cam lasa frigul pe aici pe blog. nu mai e lume sa citeasca, nici sa comenteze, dar inca e bine. e bine pentru ca aici ma simt acasa. un acasa al meu virtual ce poarta pe toti peretii si pe toate usile urmele cuvintelor mele.

Oricum asa ca un fel de teaser: se pregateste un concurs mare, mare de tot. rugati-va sa se termine de pregatit si sa inceapa odata :)

Adevarul intr-o alta coaja de nuca (II)

altruismul te duce la ruina spirituala (gabi teo)

credinta nu se bazeaza nici pe sentimente, nici pe ratiune
ci se foloseste de acestea pentru a te apropia de Dumnezeu

am sa va spun ceva ce o sa va incante auzul, saliva si toate celelalte... (un copil de vreo 8 ani in parc la Dacia)

si durerea are un fel de voluptate a ei...
starea aia pe care uneori o cautam fara sa ne dam seama, in care durerea sau
tristetea ne pune in pozitia celui anatemizat fara vina, a martirului

e suficienta pedeapsa neajunsurilor pe care o aduce [lenea] dupa sine, fara a mai fi nevoie
de penitenta vesnica

visele adevarate nu pot fi distruse, dar nici atinse

nu exista impedimente intr-o lume impanzita de media (Laurentiu Avram)

lupta spirituala e mai reala ca realitatea insasi

imagine life without words. it's unimaginable

Just a fact

Razboiul spiritual e mai real ca realitatea insasi.

p.s. imaginea am luat-o de aici
p.p.s. nu, nu am uitat de concursul de care ziceam :D

Buna Dimineata!

Buna dimineata tuturor care mai intrati pe aici.
Din pacate in ultima vreme am fost cam prins cu diverse examene si termene limita si nu prea am avut timp, insa toate astea s-au schimbat acum.
Asa ca in curand am sa vin cu un concurs. Va vine sa credeti? :D
Visati! La propriu si la figurat!

Mai multe detalii probabil in urmatorul post.

"Iertare"

Băiatul stătea ascuns în spatele unui cufăr plin cu cărţi. În fiecare dimineaţă când părinţii lui plecau la lucru, se strecura până la etaj, chiar dacă nu era nimeni în casă care ar fi putu să-l vadă, apoi deschidea încet uşa mansardei ca să nu scârţâie, după care intrând, o lăsa întredeschisă. Se aşeza în spatele cufărului şi scotea din el, pe sub pătura ce îl acoperea, o carte la întâmplare. Apoi până aproape de prânz nu se mişca de acolo. Erau cărţi adevărate, cu pagini îngălbenite şi subţiri, cărţi cu coperţi tari, cu culorile şterse de timp. Însă le citea cu cea mai mare plăcere.

Când descoperi cufărul cu cărţi nu ştiu ce să facă. Nu putea crede că părinţii lui încălcau legea, ţinând în casă asemenea lucruri. Curiozitatea îl împinse să deschidă una dintre ele şi de atunci cu fiecare ocazie liberă urca în mansardă şi citea. Citea de multe ori fără să ţină cont de trecerea timpului, ba chiar era să fie prins de părinţii lui de două ori. Rămase atât de captivat de povestea ce se desfăşura cu fiecare pagină ce o citea, încât doar când auzi maşina părinţilor parcând în garaj realiză că deja era ora şase.

Încă un lucru ce îi plăcea mult era modul în care se lipea de mâinile lui, şi uneori de haine, mirosul de hârtie veche. Uneori se întreba dacă mama lui apropiindu-se de el putea simţi mirosul. Dar nu îi puse nici o întrebare în această direcţie aşa că, era puţin probabil.

Într-una din dimineţi citind o carte ciudată, ceva mai diferită de celelalte, privirea i se blocă pe un cuvânt. Nu îl înţelese, iar în limba pe care o vorbea nu exista. Iar înţelesul cuvântului era ceva de neconceput în societatea lor. Acum dintr-o dată curiozitatea îi stârnea interesul faţă de acel cuvânt misterios. Primul impuls a fost să îşi întrebe tatăl despre acel cuvânt, dar apoi se răzgândi pentru că şi-ar fi dat seama unde găsise cuvântul. Îndoila îl frământa, dar până seara la cină, curiozitatea deveni mai puternică.

Stăteau toţi trei la masă, mâncând în linişte, şi privind fiecare în farfurie, conform codului. Afecţiunea, sentimentele afişate direct, mila, ajutorarea voluntară erau interzise prin lege. La fel ca orice altceva ce ar putea stârni afecţiunea. Singura formă de manifestare acceptată deşi şi ea la rândul ei pedepsită, era violenţa, abuzul. Chiar şi cazurile acestea erau tot mai puţine, majoritatea activităţilor având loc la nivel virtual. Cu mâncarea neatinsă spuse:

- Tată… pot să te întreb ceva?

- Îţi place priveliştea de la mansardă?

Băiatul a amuţit. Părinţii lui aflaseră de secretul lui. Spaima luă formă pe chipul lui.

- Vino te rog până în cealaltă cameră.

Au intrat împreună in cealalta camera. Tatăl s-a aşezat pe canapea şi i-a facut semn şi fiului să ia loc.

- Toată casa e monitorizată. Nu putem vorbi decât aici, dar nu pentru mult timp, aşa că spune repede. Şi îi zâmbi. Băiatul îşi reveni văzând chipul zâmbitor al părintelui său şi îi puse întrebarea legată de cuvântul ce era o enigmă pentru el, cuvântul ce azi nu îl mai cunoştea nimeni refuzând să mai creadă în înţelesul lui. Poate din răutate, poate din frică sau cine ştie, poate din lipsă de credinţă.

n.a. imi cer scuze pentru proasta utilizare a verbelor. ca scuza, textul e mai vechi... insa da stiu, ar trebui sa-mi fie rusine de mine.

oameni sau personaje?

mergeam linistit spre lucru insotit de faulkner si personajele ciudate din "Pe patul de moarte" cand am vazut in fata mea o femeie cu un cap mare cu un nas prea mare pentru capul ei mare, urechi clapauge, sprancene incruntate, buze subtiri, barbatesti. imediat mi-am dat seama ca e femeie, chiar daca avea o constitutie masculina. era in varsta, avea fata ridita. nu stiu de ce, cu toate ca am realizat ca este femeie asteptat oarecum cu groaza sa o aud vorbind exact cand voi trece prin dreptul ei. mintea mea a luat-o razna ingrozita de asteptarea cuvintelor ei. mi-am imaginat tonul acela bland, feminin ce urma sa iasa din gura acelei femei in trup de barbat si spre surprinderea mea, vocea a fost identica cu cea pe care mi-o imaginasem eu. Ma asteptam la asa ceva, dar muzicalitatea glasului (caci avea o voce placuta) m-a izbit vazand gura din care cuvintele isi faceau loc sa iasa... a fost o experienta ciudata.

apoi mai spre amiaz am intalnit un om care a lucrat 30 de ani in mina ca electrian si care are acum o pensie de peste 500 de euro, si care saptamana trecuta a vandut doua vaci cu 2000 de euro (aproximativ), care are un golf la fel ca fiica-sa si ginere-sau care e politist si care azi, cand omu' nostru a baut doua pahare de palinca dupa ce i-a facut o injectie in sange la o femeie i-a zis ca "n-are nimic, hai cu golfu', ori are de gand sa mai bei?" sa va mai zic de laptaresele lui, despre cum l-a trimis sefu la 480 de metri in mina, despre cum a imprumutat-o pe fiica-sa cu saijaci de milioane? da de pensiune va mai zic? pensiunea lu' fiica-sa, cum care? nu va mai zic pentru ca o sa-mi spuneti ca personajul asta nu inspira credibilitate, e exagerat de fictiv. si totusi nu e un personaj, ci un batranel cam la 50 de ani, cam de unu saizeci, rosu in obraji (sa nu uitam ca bause doua pahare de tuica), imbracat intr-un costum cum se purta cam acum douazeci de ani, de o culoare indecisa, verde-maronie.

despre lucruri frumoase

e nemaipomenit atunci cand descoperi ceva si un fior cald, o stare de bine, de apreciere a propriei tale munci bine facute iti urca prin trup, cand realizezi ceva pur si simplu - mai pe scurt cand ai o revelatie. starea din acea clipa face cat toata viata. e la fel cand realizezi ca esti iubit, ca exista o persoana care tine la tine cum nici nu ti-ai imaginat vreodata, sau cand iti dai seama ca logos-ul, cuvant lui Dumnezeu, e insusi puterea Lui, cand iti dai seama ca ceea ce rosteste Dumnezeu se materializeaza, cand el zice lumina, nimicul lumineaza. Senzatia pe care o ai cand intelegi lucrul acesta e minunata.

Voiam sa scriu despre doua lucruri. unul dintre ele fiind aceasta bucurie pe care o ai cand intelegi anumite lucruri, fie ele de ordin sentimental, teologic sau matematic. Bucurie care iti da o stare de bine si de implinire (cred ca la bucuria asta facea referire si C.S. Lewis in autobiografia sa). Poate aparea din orice. Azi de exemplu au fost trei momente in care am simtit aceasta stransoare binecuvantata a fericirii. sa le luam cronologic.
primul. eram in biserica si ma gandeam ce bine o sa fie cand am sa ajung acasa, am sa stau in pat si am sa citesc. doar gandul ca voi deschide si voi citi o carte a deschis usa bucuriei care s-a napustit in mine.
al doilea. e momentul la care am facut referire in primul paragraf.
al treilea. cand ma plimbam cu D. de mana prin parc...

si al doilea lucru despre care doream sa scriu e legat tot de primul paragraf. In "Semne bune", carte scrisa de Gaiman si Pratchett, Antihristul e un copil 11 ani care, cica, ar trebui sa aduca apocalipsa. Lucrul foarte fain e ca tot ce el isi imagineaza despre lume ia fiinta (un fel de logos al raului). Asa apare atlandita, extraterestri si tot felul de alte minunatii. Oricum voiam sa fac conexiunea cu ce am auzit dimineata in predica. Mi-a placut cartea.