am ajuns acasă, ca de fiecare dată
cu un ochi închis,
cu un zâmbet fals pe buze,
extenuat, extins, exterminat, examinat, exuberant [sau poate nu chiar], expatriat.
m-am oprit în faţa uşii
cu un zâmbet la fel de fals pe buze. Din obişnuinţă.
Am intrat. Am păşit rar, apăsat, cu talpa simţind perii mici, roşii, negri, ţepoşi, fermi ai carpetei de pe hol. nu se compară cu ce ai tu acasă la tine,
unde intru mereu
cu un zâmbet fals pe buze şi timid.
Ne sărutăm virtual, ne facem cu ochiul,
virtual,
ne îmbrăţişăm virtual, şi ne salutăm
cu acelaşi zâmbet virtual şi fals pe buze.
Ne supărăm, plângem, ne rostogolim pe jos de râs, ne facem cu mâna...
virtual virtual virtual virtual...
suntem prizonierii creaţiei noastre,
pură ficţiune a realităţii create de noi.
privim în reflexia monitorului refracţia feţelor noastre cu zâmbet fals pe buze.
Ne minţim.
“Please wait while you’re shutting down.”
.
.
.
.
“Human disconnected.”
2 comentarii:
multam pt traducere inca sunt la stadiu de incepator
aia nu e traducere :P e o reinterpretare a idei care sta la baza textului :)
Trimiteți un comentariu