duminică, februarie 17, 2008

el...

Mă ard ochii. Văd totul puţin roşiatic cu o oarecare tentă de infraroşu. Se întâmplă lucruri ciudate cu mine. Gelu pleacă. Odense… nici nu ştiu de ce am rostit numele acestui oraş cu nostalgie. Poate pentru că pleacă.

Printre aburi de fum Gelu arată ca un bătrân înţelept. Zâmbeşte calm, spune printre rotocoale de Malboro “Lol”, şi viaţa merge, trece mai departe, la fel ca şi moartea. Le cunoaşte pe amândouă, prietene bune între ele. Fac pariuri, concursuri, dar Gelu le ştie şmecheriile. Când e plictisit le zâmbeşte dispreţuitor, îşi termină cafeaua, stinge ţigara şi pleacă. Pleacă la Odense.

Gelu e poet. Nu cum cred alţii, nu în cuvinte, ci tocmai prin ce nu spune. Gelu e şi boem şi îl preţuiesc pentru asta. Nu o ştie. Nu ştie că îl preţuiesc.

Are privirea obosită; e obosit. E ca şi un copil într-o carapace de broască ţestoasă uriaşă, toată lovită, îndoită, găurită. Gelu supravieţuieşte. E liber.

Gelu vorbeşte despre el la persoana a treia. Dedublarea aceasta îl face filosof. Filosoful din Odense. Gelu pleacă în Odense.

Vinişoare roşiatice se extind şi îmi acoperă toată suprafaţa albă a ochiului. Am febră. Ochii îmi ard. Îi închid şi simt cum căldura de pe cornee se transmite pe interiorul ploapelor. Şi Gelu pleacă.

N.A.: pentru prietenul meu Gelu

4 comentarii:

gelu spunea...

gelu plange shi pleaca.

gelu spunea...

gelu nu mai are cuvinte
le-ai spus tu toate

gelu spunea...

el...

e ciudat cum bătrânii simt moartea…
bunicul a simţit… la plecarea mea în Danemarca
mi-a surâs, apoi a spus timid drum bun
ştia că n-o să mai apuce să mă mângâie pe creştet
şi să mă sărute,
aşa cum o făcea când eram copil şi furam
cireşele vecinului seara, le ascundeam în sân şi le mâncam pe furiş…
***
bunicul este bătrân… el încă trăieşte
mai sunt amintiri destule în lada de zestre…
mai simt încă sărutul pe creştet şi surâsul senin
ca o fotografie veche pe care o descoperi din greşeală
undeva, uitată între un colţ de inimă
şi ziua de azi…
***
bunicul fusese brigadier
ştia ce înseamnă mâinile arse de soare
şi faţa umplută de sudoare;
iubise şi el ca noi toţi libertatea,
familia, fericirea, dreptatea…
***
dar timpul aleargă şi îmbătrâneşte
e ciudat jocul cu moartea în care şti că nu poţi învinge
decât dacă îţi vezi nepotul cum creşte
şi nu este prins în jocuri mârşave,
să ţină ca tine în mână dreptatea
familia, libertatea…

M. spunea...

gelu... aici cuvintele sunt doar de prisos :)