Scena 1

Personaje: P1, P2 şi un spectator sau mai mulţi

Pe scenă apar două personaje. Ambele purtând costum de culoare neagră, cămăşi albe, pantofi negri. Cel din parte stângă este foarte bine aranjat, costumul îi vine perfect, linii drepte, exacte, rafinate. Hainele aproape că îi sclipesc. Are un zâmbet de superioritate pe buze, zâmbet ce se apropie câteodată de ramjet. În ochi lui se poate observa o lucire maliţioasă. Îşi aranjează manşetele. Părul îi e dat pe spate cu gel. Are un aer de afacerist, sângele de neguţător îi curge prin vene de foarte foarte mult timp. Celălalt (sau cealaltă) are hainele parcă aruncate pe el, răvăşite, la fel şi părul. Privirea îi e totuşi calmă, oarecum blândă şi caldă. De când lumina cade pe el începe să îşi aranjeze hainele prăfuite, rupte pe ici-colo, părul. Dintr-o ruptură a sacoului scoate o pană neagră şi o lasă să cadă pe jos.

Din momentul întâlnirii lor, cele două personaje încep să se studieze reciproc. E evident că se cunosc de multă vreme, chiar tonul discuţiei ce urmează fiind unul familiar, dar totuşi oarecum rece; dar ca doi duşmani de moarte îşi aruncă priviri suspicioase.

În sală nu se găseşte nici un alt mobilier decât două fotolii vechi şi confortabile, îndreptate spre sală, şi undeva în partea stângă un pian şi o chitară. Pianul şi chitara nu se observă deloc în scena asta, lumina căzând doar pe cei doi.

După acele câteva momente de observare reciprocă P1 (Personajul din partea stângă) aflându-se cu câţiva paşi mai în faţă decât celălalt, începe discuţia privind către public:

P1: Uite pe cine avem noi aici! Mă bucur! (şi face o mică plecăciune înspre public, cu mâna stângă la spate, şi cu cea dreaptă ţinându-şi sacoul, ochii îl privesc pe P2) Mă bucur din suflet.

P2: (şoptind) Care suflet?

P1: Să înţeleg că tu nu prea te bucuri. Ei bine, asta e. (se întoarce pe jumătate spre P2).

Ia loc te rog (Restul discuţiei are loc, cu P1 având acelaşi zâmbet/ rânjet mască pe faţă care dispare arareori).

P2 se aşează, stând cu spatele încovoiat, cu coatele pe genunchi, privindu-l pe sub sprâncene pe P1. Se aşează şi P1 căutându-şi o poziţie cât mai comodă. Restul discuţiei va avea loc cu privirea spre public. Din când în când privind unul la celălalt cu coada ochiului.

P1: Cum a fost drumul încoace? A fost greu? (Amândoi privesc ţintă în faţă)

P2: Nu aş putea spune că a fost greu. M-am întâlnit doar, cu câţiva din prietenii tăi. Şi asta m-a făcut să întârzii puţin, dar nu mai puţin. (P1 îşi întoarce capul să-l privească mai atent pe celălalt. Pentru moment zâmbetul îi dispare, dar îi revine imediat înapoi). Dar în rest, ce pot să zic. Ţie cum ţi-a mers azi?

P1: Binişor. Binişor. (Se lasă o tăcere de vreo 20 de secunde, timp în care amândoi păreau să fie preocupaţi de un gând anume. Apoi P1 continuă vesel) Am făcut puţin sport dimineaţă. Şi chiar nu-mi imaginam să fie atât de distractive. Am avut un timp pe cinste. (Râde) Apoi am mers să mă aranjez puţin. Nu puteam să ratez seara aceasta. Spune-mi puteam să o ratez? (Râde din nou, mulţumit de sinte).

P2: (scârbit, cu voce joasă ca pentru sine) Da. Cum puteai să o ratezi? (Privirea îi coboară tristă asupra penei căzute)

P1: Şi ce mai face ________ ? (Aranjâdu-şi din nou manşeta, rânjetul i se împăienjeni pe faţă).

P2: Oamenii nu sunt actori pe o scenă, care să joace după ceea ce este scris într-un scenariu.

P1: Nuuuuu? (pe un ton mirat, apoi izbucnind în râs). Exact asta sunt! (Sare de pe scaun şi se îndreaptă spre sală) Ei de ce sunt aici? (făcând un gest larg cu mâinile şi învârtindu-se, în timp ce îl privea pe P2) De ce crezi că au venit? Pentru că au ales? (râde din nou batjocoritor). Oricum habar nu au ce se întâmplă în jurul lor de abia ştiu pe ce lume trăiesc. Cât despre lumea în care trăiesc… Sunt pierduţi pe scena asta enormă. Şi sincer sunt nişte actori teribili. Joacă incredibil de prost. (în tot acest timp P2 priveşte pana căzută, fără măcar să ridice privirea, dar resimţind fiecare replică întocmai ca o lovitură de ciocan. Dar tace) Nu ştiu cu cine au de lucru. (se îndreaptă spre unul din sală şi îl prinde cu o mână puternică de obraz. Îl ridică de pe locul lui, îl priveşte în ochi rânjind. Cel din sală încearcă să scape, tremură de frică. P1 îl lasă iar acesta cade pe locul lui îngrozit). În fine. Nu am venit aici să vorbim despre ei. Vroiam doar să îţi spun că azi ‘el’ va fi al meu. De azi o să joace după cum vreau eu. Eu sunt marele păpuşar care trage iţele în lumea asta. (face o pauză şi priveşte sala, apoi cu închide ochii) Inconştienţilor. (deshide ochii şi se îndreaptă spre ieşire. Lumina îl urmăreşte până aproape de ieşire. P2 se ghemuieşte în fotoliu, tăcut. P1 se opreşte). Ne vedem ceva mai încolo. (îi face cu mâna, şi îl priveşte pe P2, văzând calmul acestuia, zâmbetul îi dispare; lasă mâna jos grăbit şi iese).

P2 îşi ridică ochii spre sală şi zâmbeşte bland, ca şi cum ar spune: totul o să fie bine; apoi spotul se stinge uşor şi se lasă întuneric peste sală

n.a.: textul de deasupra este susceptibil si altor modificari... dar in mare parte cam asa va arata.