Supernove ce se dezintegreaza inlocuind golul universului cu gaze. Suflul exploziilor transformandu-se in nebuloase de nuante maronii. De jur imprejur, fire de vapori de culoarea smaraldului imprastiindu-se in vid. Alte si alte stele prinse intr-o reactie in lant de negare a propriilor existente formeaza alte noi galaxi si nebuloase ce ascund in adancul gaurilor negre sufletul.

Daca te indepartezi de tot acest spectacol esti cuprins de frica. Ea se ghemuieste in tine, fiori iti trec pe sira spinarii, picuri de sudoare rece te invaluiesc. Inima iti zvacneste tot mai puternic, iar pauzele dintre batai par vesnicii in care anticipezi cu spaima durerea singuratatii sau moartea ce poate aparea odata cu urmatoarea pulsatie a inimii; te temi ca niciodata nu te vei mai putea apropia atat de mult, ca nu vei mai putea vedea niciodata fascinanta geneza a universului, dar mai mult decat atat, te temi ca ai putea sa uiti.

Insa daca te apropii plamanii isi pierd suflarea, mintea iti ingheata, si te lasi cuprins si coplesit, plutesti in deriva si te pierzi printre sisteme solare, stele, galaxi, universuri paralele si concentrice. Speri ca poate, din intamplare, o sa ajungi suficient de adanc incat sa poti tine in palmele tale atomul in jurul caruia toate graviteaza.

Te pierzi pe tine, timpul si spatiul devin irelevante. Ramai vrajit de nebuloasele fantastice din ochii ei.