Taras Bulba, de Nikolai Gogol,

Nu ştiu ce aş putea spune despre carte sau despre Gogol.

…

Taras Bulba e un om încăpăţânat, un cazac pur sânge care ştie doar două lucruri: război şi credinţa pravoslavnică, în rest totul e deşertăciune şi pierdere de vreme.
O viaţa tulbure duce acest personaj. Fiul lui mai mic se îndrăgosteşte de una din tabăra adversă şi ajunge, într-o scenă poate puţin forţată (după standardele realismului, dar nu şi după cele ale poveştilor) să fie împuşcat chiar de tatăl său. Apoi fiul cel mare Ostap e prins de duşman şi torturat sub ochii propriului tată ascuns în mulţime.
O cărticică subţire, în format de buzunar plină de lupte, sânge, războaie, ură.
Modul în care e povestită lupta dintre cazaci şi leşi îmi aduce aminte de Iliada.
Ce mi-a plăcut mult a fost o descriere a stepei de la începutul cărţii. Un peisaj frumos pictat în cuvinte, pline de culoare şi de viaţă.
Taras Bulba un cazac pentru care un om a trăit doar dacă a făcut fapte vitejeşti în viaţă, doar dacă a ucis tătari, leşi, turci, a apărat biserica veche rusă de păgâni şi de jidovi.

Nu cred că Gogol a scris povestea asta doar de dragul poveşti, ci am impresia că a vrut ca Taras Bulba să fie un fel de alarmă pentru societatea contemporană lui. Uite un citat din carte, care mi-e îmi lasă această impresie:

“Ele [torturile] izvoreau din sălbăticia acelui veac cumplit, când omul trăia doar prin sângeroase isprăvi ostăşeşti care-i căleau sufletul, închizându-l simţămintelor înalte.”

Care simţăminte înalte? Poate arta, civilizaţia, frumuseţea? Pentru cazaci exista doar vitejia, gloria în luptă şi nimic mai mult.
In cele din urma Taras Bulba e o tragedie a unui om care ajunge sa isi vada fii morti si el la randul lui sa moara ars de viu. O tragedie poate doar pentru mine, cititorul, care am sufletul prea deschis spre simtamintele inalte, caci Taras nu isi regreta viata pentru ca stie ca va fi pomenit de generatiile care vin si a lasat o mostenire, un exemplu in urma.

O lectură plăcută până la urmă, ceva diferit de ce am citit până acum, şi Gogol, ca şi alţi autori ruşi nu se grăbeşte să ajungă la finalul povestirii. Îşi i-a timpul când vine vorba de descrieri.
Mai mult nu stiu ce sa spun. Poate doar ca am luat cartea de la anticariat cu trei lei.