Aseară, exact la ora 23:59 am terminat de citit Stranii Surate de Pratchett. E al şaselea volum din seria Lumea Disc. Asta dacă nu mă înşel.
Ce am observat e că Terry (adică Terry Pratchett, dar noi scriitorii ne tutuim de când lumea, indiferent de vârstă sau epoca în care am trăit. Să vă dau un exemplu concret: Shakespeare. De obicei în scris folosesc numele lui de familie, dar în particular în discuţiile imaginare el îmi spune mie M., iar eu îi spun Willy. Asta ca să nu îl confund cu Will Smith.) are cel puţin în cartea aceasta o tendinţă de shakespeariza textul. Pe lângă incantaţia din MacBeth, pe care traducătorul a fost atât de bun şi de grijuliu să o scoată în evidenţă, felul în care e gândită întreaga structură (începe aproximativ cu o piesă de teatru, iar punctul culminant se termină cu o piesă de teatru) îmi aduce aminte de Hamlet parcă. Unde pentru a fi demascat ucigaşul este folosită acea dramă. Să nu uităm nici de strigoi, prezent şi în Hamlet şi aici. Nebunul sau bufonul e un ingredient obligatoriu. Însă cumva Terry reuşeşte să amestece cu foarte bun gust acea atmosferă dramatică Shakespeariană cu element moderne, iar critica zice că Lumea Disc este o parabolă a societăţii britanice. Ei bine, atunci pasajul cu infracţionalitatea instituţionalizată nu cred că a fost digerat prea bine. Mergând tot pe această idee a parabolei, Râul din Ankh-Morpork nu poate fi altul decât Tamisa, iar descrierea lui... să zicem doar că e diferită de cea făcută de Jerome K. Jerome în Trei într-o barcă. Şi totuşi poate mă înşel.
Cred că ar fi trebuit să încep cu un scurt rezumat.
O împărăţie. Un duce îl ucide pe rege pentru a pune mâna pe tron. Vrea să ucidă şi moştenitorii, dar moştenitorul este scăpat de nişte vrăjitoare care îl trimit cu o trupă de actori ambulanţi. Regele rău domneşte cam trei ani, timp în care regatul începe să se răzvrătească. Nu oamenii din regat. Ci pământul şi animalele, copacii – regatul în sine. Aşa că vrăjitoarele dau timpul înainte cu 15 ani şi două luni. Moştenitorul se întoarce pentru o reprezentaţie cerută la comandă după o piesă care să schimbe concepţia oamenilor despre rege şi faptele sale. Piesa iese pe oarecum pe dos, regele şi regina sunt demascaţi. Regele cade de pe o stâncă şi devine strigoi, regina este arestată, evadează şi este înghiţită de regat. Moştenitorul refuză tronul şi se întoarce în Ankh-Morpork cu trupa lui, iar încoronat este Nebunul – copil din flori. Alte ingrediente: trei vrăjitoare amuzante fantoma fostului rege care bântuie castelul, moartea personificată cu coasă, clepsidră şi bicicletă, un pitic care scrie piese de teatru cam pe ideea celor ale lui Shakespeare.
La un moment dat are loc o discuţie despre puterea cuvintelor, o explicaţie dată de nebun şi câteva idei ale altor personaje în legătură cu puterea cuvintelor. Probabil am să scot citatele cândva şi am să le postez. Acum, însă, parcă o răceală vrea să mă înghită.
Un basm departe de a fi clasic, dar frumos în care binele ajunge până la urmă să fie învingător.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu