Am fost azi la un interviu (pentru cei care nu ştiţi, îmi caut loc de muncă). Şi cred că am dat-o în bară. Credeam că literele şi cuvintele mă ajută, că le ştiu descurca şi înşira, că le ştiu folosi în ajutorul şi spre folosul meu. M-am înşelat amarnic. M-au trădat. M-am bâlbâit. Am făcut pauze inacceptabil de lungi înainte de a da un răspuns. Mi-au sărit cuvinte din gură pe care nici măcar nu le aveam în minte (“am încercat să percem arhitecţii” – asta mi-a ieşit din gură, vă daţi seama?).
Iată deci câteva lucruri pe care să NU le faceţi la un interviu:
NU vă impacientaţi. Angajatorii simt ca şi câinii frica şi stinghereala.
NU vă fie ruşine să recunoaşteţi adevărul. Dacă nu te-ai descurcat deloc bine la fostul loc de muncă spune că nu te-ai descurcat bine, totuşi caută circumstanţe atenuante.
NU faceţi pauze de gândire/tăcere prea lungi. Pe lângă faptul că lăsaţi impresia că eşti în blocaj mintal şi că abia ştii să rosteşti două cuvinte vă prelungiţi chinul. Dar nici NU vorbiţi doar tâmpenii.
NU avea expresia aia pe faţa ta care exprimă: “aşa-i că am dat-o în bară, aşa-i nici dumneavoastră nu mă angajaţi!”
NU miza doar pe şcolile pe care le-ai făcut. În ultimă instanţă contează experienţa.
Cum să îţi învingi teama de interviuri? Nu ştiu. Mai încearcă. Mergi la cât de multe. Eu cu siguranţă nu mi-am învins-o. Mă întreb dacă voi mai fi angajat vreodată.
Bun. Şi acum întrebarea întrebărilor. Există şi un lucru bun din toată această mare de NU-uri, ratări şi temeri? Da. Binenţeles că există! După ce ajungi acasă poţi să scrii pe blog despre asta.
