marți, noiembrie 06, 2007

Omul care s-a uitat pe sine (4)

4.

Aici ar trebui ca povestea să se termine. Calmantele îi erau adunate toate în husa de la pernă. Nu luase nici măcar unul de când fusese internat. Doza ce ar fi urmat să o ia ar fi fost de ajuns să-l ucidă. Dar ciudat e că, uneori, personajele nu fac ceea ce se aşteaptă de la ele să facă. Unii autori îşi creează personajele şi inventează toate evenimentele în care acestea sunt implicate. Eu nu am harul acesta. Eu doar scriu.

Coridorul era la fel de lung şi întunecat. Uşa camerei lui se deschise. Păşi înăuntru şi redactă următoarea scrisoare:

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi Fluturi fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi fluturi, fluturi, Fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi Fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, Fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi fluturi fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, Fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi, fluturi. Fluturi fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, Fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi, fluturi. Fluturi fluturi,

fluturi, fluturi, fluturi, Fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi fluturi. Fluturi fluturi

Fluturi, fluturi, fluturi, fluturi, fluturi fluturi fluturi fluturi Fluturi, fluturi. Fluturi fluturi,

şi fluturii mor.

Apoi se aşeză în colţul opus geamului şi privea prin sticla aburită imaginea iernii friguroase ce urma să vină. Închise ochii. Mai avea doar câteva amintiri şi totul înceta. Uitarea era completă. Nebunia îi era completă. Îşi aduse aminte de pilule. Le luă şi bătu în uşă până un asistent îi deschise. Îi puse în mână un pumn de pastile, apoi se întoarse şi îi mai aduse un pumn plin. Asistentul se uita uimit la el. Îl lăsă cu gura căscată şi cu pastilele în mână. Închise uşa şi se aşeză înapoi pe pat.

Copilul de şapte ani abia ajungea să privească pe geam. Îşi aducea un scăunaş, se urca pe el şi privea afară. Era noiembrie târziu. Trebuia să ningă. Trebuia. Aştepta cu nerăbdare şi înfrigurare primii fulgi de zăpadă.

Şi acum el încerca să uite. Poate totuşi era nebun. Când toţi oamenii se străduiesc să îi ţină minte pe cei dragi, să păstreze primul sărut, primul zâmbet, cea mai frumoasă zi, cel mai frumos peisaj, cea mai tristă imagine, cel mai sărac colţ din suflet... el dorea să le uite pe toate. Revista pornografică pe care o găsise în grădină, preţul unei sticle de votcă la magazinul din faţa blocului, o partidă de cărţi cu verişoara lui pe care se enervase atât de tare că râdea mereu şi era binedispusă, că îi spuse să plece din casa lui. Avea 10 ani. Nucul din grădină care crescuse până aproape de etajul doi, marea ce o văzuse doar de două ori în viaţa lui. La distanţă de 17 ani. A doua întâlnire cu aerul sărat şi cu apa neagră îl lăsase profund mişcat. Însă acum nu mai conta. Cărţile citite, autori, locuri, date, întâmplări, totul trecea repede şi vijelios prin mintea lui şi totul era incinerat şi transformat în nimic pentru totdeauna. Iubea.

Doctorul îl surprinse într-o stare de tremur continuu. Ochii îi erau strânşi închişi şi lăcrimau. Îşi muşca întruna buzele care îi sângerau. Doctorul îl scutură bine de tot până ce deschise ochii. El stătea în colţul lui în timp ce psihiatrul uşurat că îşi revenise îi întinse o batistă ca să îşi steargă sângele de pe gură.

-Tu nu eşti nebun, nu-i aşa?

Nu răspunse.

-De ce ai ales să fii închis într-un loc ca şi acesta?

-Alegerea aceasta nu e deajuns să mă facă nebun?

-Da. Poate că da. Fiecare nebun îşi are logica lui. Şi mai devreme sau mai târziu ajung să o înţeleg şi devin şi eu puţin mai nebun, dar... nu am mai întâlnit pe nimeni care să se interneze într-un spital de nebuni de bună voie.

-Dacă vă spun că nu am unde să stau e o scuză plauzibilă?

-Nu prea. Nu pentru tine.

Urmă un minut de tăcere stânjenitoare pentru amândoi.

-Mâine am să îţi pregătesc actele de externare.

-Omizile ajung fluturi.

-Poftim?

-Nu s-ar putea să fie doar pe luni? Mâine e vineri şi…

-Şi?

-Şi o să vină în vizită.

-Dar o să ai tot timpul din lume să te întâlneşti cu ea după ce ieşi.

-Nu, nu, nu e vorba de timp.

-Atunci?

-Atunci mâine e bine.

Îşi întoarse privirea spre celălalt perete şi ignoră prezenţa doctorului. Acesta îi mai spuse ceva după care ieşi. Probabil îi amânase externarea până luni.

Trupul spânzurat al unui vecin se legăna prin faţa ochilor lui. Moartea bunicului, moartea atât de prematură a verişoarei lui. O tumoare sau un cancer. În cazul bunicului un atac cerebral. Nu ştia exact ce era. Dar nimic nu îl impresiona. Privea absent orice cadavru de parcă el nu avea să moară niciodată.

Mai avea o singură parte din viaţa lui pe care refuzase să o (re)trăiască. Avea nevoie de acele zile pentru a-şi aminti de ea. Sau pentru a o uita.

9 comentarii:

Anonim spunea...

oare de ce am impresia ca banner-ul coincide cu ideea textului asta?.... :P i do have a point, right? :))

M. spunea...

nu stiu de ce ai impresia asta... desi in principiu banner-ul a fost facut fara legatura cu textul, poti sa gasesti legaturi... is curios care ii 'pointul' pe care il ai :)

simona spunea...

cam cumplit ce scrii tu aici.

M. spunea...

cumplit zici? hmmmm nu si daca ai citit si celelalte parti de dinainte. cumplit nu ajunge :P

Just a girl spunea...

fluturii nu mor mereu:)

M. spunea...

nu mereu. dar in cele din urma tot mor :)

simona spunea...

iti mai si faci un titlu de glorie din faptul ca scrii chestii cumplite, huh? sper ca nu te sinucizi in tura mea :)

eu am un tatuaj cu un fluture pe care nu-l mai suport, daca vrei ti-l dau tie

lol

M. spunea...

nu stiu daca e titlu de glorie, da' ce e sigur e ca nu eu mi l-am facut. "Asta-s e si n-am ce face, altu mama nu mai face".

trebuie sa mi-l arati intai sa vad daca imi place (tatuajul):)

simona spunea...

hahaha, o sa-ti pun o poza pe blog, dar nu azi, nu mai am chef, am pus deja niste poze.

dar iti dai seama ce bine arata daca m-am saturat si eu de el.

merci pt cronica la povestire.

:)