Aveti servetele?

Nu. Nu. Nu… nu pot să mă abţin. Trebuie, trebuie trebuie să vă mărturisesc, trebuie să ironizez toată situaţia aceasta, dacă nu, deşi eu am trecut peste ea, prin ea sau mai bine spus ea prin mine, poate ceilalţi nu au putut să depăşească impasul, încă sunt speriaţi, timoraţi, genunchii încă se mişcă de capul lor ca şi jeleurile.

Ironie, ironie, sarcasm şi o doză de indiferenţă. Doar asta te poate ajuta să depăşeşti orice situaţie. Deci să înceapă mascarada, gluma amară, tragi-comedia, specatcolul grotesc, fantastic, incredibil, palpitant, incitant, plin de acţiune, afecţiune, defecţiune.

“Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării;[…]”

Doar 4 drepturi din drepturile internaţionale ale omului mi-au fost încălcate. Ce oameni!!! De unde biata ies? Cine îi creşte? Parcă vin din incubatoare de pe marte, unde au fost hrăniţi printr-un furtun, gen cordon ombilical, cu alcool. Singura frază ce o pot articula şi care o repetă la nesfârşit din ce în ce mai iritaţi este: “Aveţi şerveţele?”

***

-Aveţi şerveţele?

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

Se întoarse dezamăgit şi furios. PRivirea îi era mioapă, înceţoşată, nu vedea nimic la mai mult de câţiva centimetrii în faţă. Sângele îi urcă în obraji. Era roşu-vineţiu. Şi dintr-o dată 7 miliarde de neuroni cedară, impulsul electric refuza să mai treacă prin ei. Prea mult alcool asta face. Copii, nu ştiaţi că alcoolul ucide neuronii şi cu timpul te tâmpeşte? În momentul acela se întoarse dezlănţuit, cu un urlet animalic în mintea lui, iar pe buze cu înjurături. Întinse mâna să-l lovească pe unul dintre cei 7 ‘Nu’. ‘Nu’-ul se ferise aşa că doar îl mângâie uşor pe obraz. Alt ‘Nu’ făcu doi paşi spre agresor. Şi îl rugă să se calmeze:

-Nu avem şerveţele.

Înfuriatul se întoarse la prietenii lui. Ca din nou să răcnească din străfundul animalului interior să plecăm. Să plecăm de acolo pentru că aşa dorea el. De parcă parculeţul, acel loc public unde se jucau copii, se plimbau tineri cu role, stăteau în poveşti era proprietatea lui privată. Unul dintre ‘Nu’ îşi articulă drepturile, explicând celui deja vânăt la faţă, duhnind a alcool că este un loc public şi că aveau tot dreptul să stea acolo. 6 din 7 ‘Nu’-uri deja începură să plece, până să se depărteze şi cel de-al 7-lea, luă un pumn şi un picior în cap. Nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Ci totul decurse normal. Sângele începu să picure din nas, şi o simplă amorţire pe moment a locului unde avuse loc impactul. Apoi 112; 2 jandarmi; agresorul târât de la faţa locului e prietenii lui, forţele de ordine întârziind doar 2 minute. Apoi furtuna. Oameni speriaţi. Regrete. Ipoteze. Se putea aşa şi aşa. Nu mai avea importanţă.

‘Nu’ încerca să oprească sângerarea cerând în stânga şi-n dreapta:

-Nu aveţi şerveţele?

***

Vă întreb şi pe voi: “Nu aveţi şerveţele?”