Aveti servetele?

Nu. Nu. Nu… nu pot să mă abţin. Trebuie, trebuie trebuie să vă mărturisesc, trebuie să ironizez toată situaţia aceasta, dacă nu, deşi eu am trecut peste ea, prin ea sau mai bine spus ea prin mine, poate ceilalţi nu au putut să depăşească impasul, încă sunt speriaţi, timoraţi, genunchii încă se mişcă de capul lor ca şi jeleurile.

Ironie, ironie, sarcasm şi o doză de indiferenţă. Doar asta te poate ajuta să depăşeşti orice situaţie. Deci să înceapă mascarada, gluma amară, tragi-comedia, specatcolul grotesc, fantastic, incredibil, palpitant, incitant, plin de acţiune, afecţiune, defecţiune.

“Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unii fata de altele in spiritul fraternitatii.

Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.

Articolul 12
Nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare in viata sa personala, in familia sa, in domiciliul lui sau in corespondenta sa, nici la atingeri aduse onoarei si reputatiei sale. Orice persoana are dreptul la protectia legii impotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri.

Articolul 19
Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimării;[…]”

Doar 4 drepturi din drepturile internaţionale ale omului mi-au fost încălcate. Ce oameni!!! De unde biata ies? Cine îi creşte? Parcă vin din incubatoare de pe marte, unde au fost hrăniţi printr-un furtun, gen cordon ombilical, cu alcool. Singura frază ce o pot articula şi care o repetă la nesfârşit din ce în ce mai iritaţi este: “Aveţi şerveţele?”

***

-Aveţi şerveţele?

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

-Nu.

Se întoarse dezamăgit şi furios. PRivirea îi era mioapă, înceţoşată, nu vedea nimic la mai mult de câţiva centimetrii în faţă. Sângele îi urcă în obraji. Era roşu-vineţiu. Şi dintr-o dată 7 miliarde de neuroni cedară, impulsul electric refuza să mai treacă prin ei. Prea mult alcool asta face. Copii, nu ştiaţi că alcoolul ucide neuronii şi cu timpul te tâmpeşte? În momentul acela se întoarse dezlănţuit, cu un urlet animalic în mintea lui, iar pe buze cu înjurături. Întinse mâna să-l lovească pe unul dintre cei 7 ‘Nu’. ‘Nu’-ul se ferise aşa că doar îl mângâie uşor pe obraz. Alt ‘Nu’ făcu doi paşi spre agresor. Şi îl rugă să se calmeze:

-Nu avem şerveţele.

Înfuriatul se întoarse la prietenii lui. Ca din nou să răcnească din străfundul animalului interior să plecăm. Să plecăm de acolo pentru că aşa dorea el. De parcă parculeţul, acel loc public unde se jucau copii, se plimbau tineri cu role, stăteau în poveşti era proprietatea lui privată. Unul dintre ‘Nu’ îşi articulă drepturile, explicând celui deja vânăt la faţă, duhnind a alcool că este un loc public şi că aveau tot dreptul să stea acolo. 6 din 7 ‘Nu’-uri deja începură să plece, până să se depărteze şi cel de-al 7-lea, luă un pumn şi un picior în cap. Nu se întâmplă nimic ieşit din comun. Ci totul decurse normal. Sângele începu să picure din nas, şi o simplă amorţire pe moment a locului unde avuse loc impactul. Apoi 112; 2 jandarmi; agresorul târât de la faţa locului e prietenii lui, forţele de ordine întârziind doar 2 minute. Apoi furtuna. Oameni speriaţi. Regrete. Ipoteze. Se putea aşa şi aşa. Nu mai avea importanţă.

‘Nu’ încerca să oprească sângerarea cerând în stânga şi-n dreapta:

-Nu aveţi şerveţele?

***

Vă întreb şi pe voi: “Nu aveţi şerveţele?”

Psalmul 151

O cantare a grupului din Baia Mare cand a fost plecat la conferinta la Zalau.

1. Laudati pe Domnul cu chitari electrice, tobe, bass, pian, uchelele, orchestra si tot ce sufla sa laude pe Domnul. (trim. v.:13)
2. Cantati laudele Lui la confetinte de tineri.
Oprire.
3. Pasesc... Influente... Pasesc... Influente... El sta cu bratele deschise. Ma primeste. Pot sa pasesc mai departe.
Oprire.
4. Faceti cunoscut numele Domnului in toate partile lumii.
5. Da-mi putere sa fac voia Ta.
Oprire.
6. Va spun dar: Toate au sa arda!
7. Da, Doamne, ma incred in Tine caci viata pe care Tu mi-o oferi e cu mult mai buna decat imi poate oferi lumea.
Oprire.
8. Sa va feriti de fatarnicie ca si de mancarurile cu carbohidrati.
Oprire.
9. DA! Domnul a facut lucrari mari pentru noi.
10. Caci Tu esti din vesnicie, ai fost si vei fi, iar noi iti vom da slava pentru vesnicie.
11. Si chiar de ar fi sa fiu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau caci Tu esti cu mine mereu.
12. Dumnezeu este taria mea.
13. Laudati pe Domnul cu bass-ul electric si cel acustic! (trim. v.:1)
14. Tu ma pui la mase imbelsugate.
15. Doamne, scapa-ne de emotie.
16. Si s-a facut o tacere de 30 de minute.

17. "Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din Cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in Cartea aceasta"

Dushul, alocatia si poshtashul

Cea mai recentă statistică din 1932, spune că 73,86 % dintre bărbaţi şi 90,98 % dintre femei cântă în baie, în timp ce fac dush. Poate vă întrebaţi de ce am săpat după această statistică derizorie. Păi îmi trebuia o introducere, un ceva, o chestie de început de care să leg ceea ce i s-a întâmplat C… Era cât p-aci să îi spun numele. Pentru că nu vrea să fie identificată o să îi spun “Cumnata”.

Cumnata mea a trecut printr-o experienţă terifiantă, pentru ea. Într-o zi (cred că azi) vine liniştită de la treburile ei, şi îşi propune să se relaxeze făcând un duş. Zis şi făcut. Prosopul pe umăr şi la duş. În urma întregului ritual de pregătire pentru duş, ritual lung şi sofisticat, misterios, intrigant, şi binenţeles refuzat novicilor, profanilor, Cumnata intră sub duş pentru ceremonia cea mare. Ceremonie ce îi oferă linişte sufletească şi ‘inner peace’ şi pe deasupra o împlinire mentală incromprehensibilă. Pe scurt, după ce îşi drege vocea o dă pe cântat. Şi cântă din toţi plămânii (cred ca are vreo 5) şi din ficaţi, inimă, rinichi, stomac, neuroni, pancreas, vezică, măduva spinării… ce mai, cântă cu toată fiinţa. Trece strofa, vine refrenul, strofa a doua, refrenul şi când să ajungă la climaxul, la punctul suprem, la extazul final al notei celei mai înalte, când să atingă acest ‘paramount’ al piesei, cineva bate în uşa de la baie.

Cumnata se opreşte din cântat intrigată, dar nu neliniştită - picurii de apă o protejau de spaimă – şi întreabă în timp ce îşi limpezea părul:

“Cine-i?”

La care se aude o voce de bariton, puţin răguşită şi plictisită:

“Poştaşul.”

Cumnata în acest moment încremeneşte. La fel fac şi picurii de apă, şi spuma, şi gelul pentru duş, baia trece în atemporalitate.

“V-am adus alocaţia.” Rosteşte pe acelaşi ton plictisit poştaşul.

Cumnata mea răsuflă în sfârşit uşurată:

“Lăsaţi-o pe masă.” După care se apucă din nou de cântat.

Întâmplarea nu a avut repercursiuni grave, ci doar lasă urme adânci de mister în mintea mea. Poştaşul a bătut de 2 ori în uşa de la baie? Chiar era poştaşul? Ce cânta cumnata mea? Apa era caldă, fierbinte, sau dezmoriţită? Sau rece? Ce şampon foloseşte. Oare Poştaşul a intrat pentru că ia plăcut de vocea cumnatei? Oare o să mai revină? Şi multe alte întrebări… dacă aveţi voi ceva răspunsuri vă rog să mă ajutaţi şi pe mine.

p.S.: Mulţumesc Doamne că îi bine Cumnata mea.