Blog mutat

Pentru toti cei care inca nu ati aflat, Iesit din Minti a renascut.
Ma gasiti insa de acum incolo la www.iesitdinminti.ro

va rog, cei care ma aveti in blogroll sau lista de linkuri sa faceti modificarile de rigoare. La fel voi face si eu :)

Rest In Peace

Stiu ca pentru unii dintre voi va fi un soc, pentru altii o bucurie, iar pentru marea majoritate un alt lucru neinteresant care s-a intamplat in lumea online-ului, dar totusi trebuie sa fac asta.
Am ajuns intr-un punct in care trebuie sa trec mai departe la treburi mai serioase.

Asa ca am onoarea (sau regretul?) ca iesitdinminti.blogspot.com a murit. Odihneasca-se in pace sub 2 metri de biti.

Cine vrea sa isi exteriorizeze regretele, aventurile pe care le-a avut in cei 2-3 ani de cand a existat blogul, cei care vor sa aduca un omagiu sau sa arunce cu gunoaie si noroi in proaspat decedatul blog pot sa o faca mai jos in sectia de comentarii.

fie ca amintirea lui sa dainuie si biti sa-i fie usori.

Faza initiala a unei povesti - ideile

Am în minte de ceva vreme un text pe care încă habar nu am de unde să îl apuc. Probabil din cauza asta încă e în mintea mea şi nu pe foaie. De mai bine de o săptămână tot întorc ideile de pe-o parte pe alta şi nu reuşesc să-mi dau seama care ar fi introducerea cea mai potrivită pentru acest text.

Să vă spun în mare despre ce este vorba: un poliţist, detective dacă vreţi obsedat de literatură, necăsătorit, poate divorţat, nefumător sau poate s-a lăsat de curând de fumat, cum arată nu m-am gândit încă, cum ziceam detectivul acesta după orele de muncă în serviciul naţional de apărare şi protejare a cetăţenilor şi prevenire a crimelor, cât şi în zilele libere citeşte ca un bezmetic ficţiune, SF, fantasy, romane realiste, etc. de la Dostoyevski la Robert Jordan la Agatha Christie şi Arthur Conan Doyle, la Marquez şi Cărtărescu, la Ernu şi Gogol[1]. Înţelegeţi voi. Aşa că în fiecare zi e din ce în ce mai obosit şi la un moment dat primeşte un caz de omucidere. Iar el încearcă să îl rezolve. Un tip găsit împuşcat în propria cadă.

Apoi pe undeva mai este o societate secretă compactă care îi caută să îi aducă de partea lor pe cei cu puteri paranormal de genul transmutării sufletului într-un alt corp. E o amestecătură între Hoţul de trupuri  a lui Anne Rice şi Being Malckovich – filmul. Cel puţin aşa văd eu acum lucrurile.

Atât doar că aceste specimene umane speciale sunt greu de găsit. Pentru că fiecare poate face lucrul acesta doar în anumite condiţii.

Mai departe nu pot să vă zic exact ce se întâmplă pentru că în cea mai mare parte nu am nici cea mai mică idee. Dar nici finalul, care are un “twist” cum se zice, nu vi-l pot dezvălui. Mai am nevoie de ceva timp de gândire.

Deci ce părere aveţi? Sunt suficiente ingrediente pentru o povestire interesantă? Mai trebuie adăugat ceva? Un love-story pe undeva? O dramă cumplită?

Poate am scris acest post doar ca să îmi pun în ordine gândurile, cine ştie?

Apropo, chiar şi pe aceste gânduri am drepturi de autor. Dar totuşi vreau să ştiu părerea voastră. Aveţi vreo idee cum să înceapă? Ce perspectivă narativă să folosească?

---

[1] Am pomenit de Vasile Ernu pentru că am câştigat la un concurs pe twitter cartea lui. Răspunsul la indiciile concursului era Gogol.

Profetie

Am gasit profetia asta printre cateva texte, intr-un folder vechi de tot, cand cunostinta mea in domeniul literaturii fantastice se rezuma la... nimic. tot ce stiam de creaturi fantastice era din diverse anime-uri si poate cateva filme.
Insa eram constient ca o poveste buna, trebuie sa contina o profetie.
Cine stie? Poate, candva, se va implini si se va concretiza intr-o carte. Inca mai tin minte actiune si o parte din personaje.
Oricum profetia e scrisa pe un papirus vechi, mucegait, ars in parte si ce cititi in continuare e partea cea mai ramas din el.

Lectura placuta, si astept pareri.

“…………………………………………………
When the sky will turn into a fierce red,
When men, the blood of men will shed,
When elves and orcs, and dragons, and undeads
Will all long to hold the power threads,
When nights will grow longer than days,
And ashen clouds will stop the sun’s rays
Then fire will fall,
From the heaven tall,
Dark creatures will crawl,
Bringing the end of all.

The lords of the sky will release
Demons and devils to break the peace,
Dark creatures, evil mages and mistresses
Dead kings and Death lords looking for the ageless seas
Of secrets, looking for the key
That will give them power in eternity.
The sky will turn red; this is the first sign.
Then fire will fall from sky high
Rivers will turn into blood,
Earth will be covered by a heavy dusk…
…………………………………………………..
In all this misery there is salvation
But it’s hidden deep in desperation.
With clear hearts, and righteous minds
Look for it in the child’s eyes.
For the one who can save us all
Is the child that did not hear the call
Of madness, of war, of wretchedness
But lives his life in carelessness.
The skies Emperors are afraid,
They tremble at his gaze.
For his wish is the only one
That can make these dark times be gone.
We all can find deliverance
Only by his will, through his vengeance.”

A, da! Am uitat sa va spun ca dintr-un motiv pe care acum nu mi-l amintesc am scris inceputul si profetia in engleza. Apoi am abandonat totul. Chiar nu mai tin minte de ce.

Sunrise, music and lyrics

Sun rise, sunrise in your eyes,
what a beautiful sight, what a beautiful sight

motion, motion and comotion,
in a lively city, lacking life

sunset, sunset far away
in a scarlet sky, what a peaceful sight

darkness, darkness and wonder,
in a blissful night, on the seaside

glory, glory an wonder, wonder happiness and love i've found in you

magic, magic and splendour
in the humble heart of the faithful

Sun rise, sunrise in your eyes,
what a beautiful sight, what a beautiful sigh

iuda versiunea 2.01

Încercăm…
Şi încercăm…
Şi încercăm, ne străduim să menţinem aparenţe,
Să zâmbim, să ne spunem complezenţe.
Şi toate acestea
Doar să acoperim un gol,
O afacere nereuşită,
Şi faptul că
Avem un produs fără piaţă.

Fardăm moartea şi decrepitudinea,
Forţând închinarea, crezând că Dumneze
Trăieşte
Prin biserică,
Când biserica trăieşte fără
Dumnezeu.
Un paradox.

Oricum le-am împacheta,
Indiferent de preţul pe care l-ar avea
Indiferent de modul în care le-am prezenta,
Dumnezeu
Credinţa
Mântuirea
Nu se mai vând.
Nimeni nu e interesat.
De un produs ideal
Abstract
Fără miros.

Facem marketing, advertising online, campanii, conferinţe, întâlniri, concerte.
Încercăm să resuscităm
şi dâra slabă de superficialitate
care şi ea e moartă de câteva zile.
Şi nimic.
Realitatea e că nu se mai cumpără.
Lumea nu mai are bani,
Nici timp,
Nici valori.

Poate, zic doar, poate, ar fi timpul să dăm faliment.
Să nu îl mai vindem pe Dumnezeu.

continuarea unui fragment

cu mult timp in urma, poate chiar un an de zile, am postat un fragment aici pe blog legat de prosti, fragment la care am primit un feedback interesant.
pentru ca am dat peste continuarea fragmentului care e mai lunga am sa mai postez inca o parte aici.
astept reactii...

Revin şi repet, până vă intră tuturor în cap şi vă rămâne acolo, faptul că trăim, respirăm, mâncăm şi ne îmbătăm cu prostie. Şi pe deasupra ne şi place. Nu există genii, oameni superiori sau speciali, oameni înţelepţi – nu există aşa ceva. Există doar oameni mai puţin sau mai mult proşti. Femei, bărbaţi, bătrâni, copii, tineri – ucid, nasc, torturează, îngroapă, oferă plăceri, extaz, împliniri superficiale, violează, se roagă, predică, se spovedesc, se căsătoresc, îşi fac operaţii estetice, liposucţie, implanturi de silicon în buze, sâni, fese, îşi înlocuiesc sinapsele neuronale cu limfă şi silicon. Proşti.

Proşti care cred în efectul de piramidă, în efectul de seră, care cred că viaţa merită trăită cu orice preţ, că scopul lor e să se masturbeze, să facă sex cu fiecare persoană pe care o întâlnesc, ce cred că viaţa e plăcere, un film vulgar în care totul se rezumă la dorinţele tale, fanteziile tale, obsesiile, pasiunile, frustrările tale; ce cred că împlinirea se găseşte în plăcere aşa că abuzează de tot, de votcă, de rom, de ţuică de mere, pere, prune, corcoduşe, mălai, de bere, de gin, de brandy, de whisky, de vin roşu, de corpul unei femei ce peste 3 ani şi două naşteri atunci când o priveşti te înfăşoară nostalgia după ceea ce a fost când ai văzut-o pentru prima dată, întinzând haine pe balcon, la etajul unu, în blocul de vis-à-vis. Proşti cu bani, vile luxoase, paturi duble din lemn de mahon în toate cele patru dormitoare de la etaj, cu hamac în grădina de palmieri din spatele “mansion-ului”. Proşti ce încă cred în vise, tarot, ghicit în zaţ, cafea, palme, intuiţie, al şaselea simţ, astrologie, orgie, purificarea sufletului prin pedepsirea trupului; proşti ce cred în prieteni de ocazie, în comunicare ca soluţie a problemelor, în necredinţă, în rugăciuni uşoare, în tipare, canoane, dogme, forme de prost gust.

Când fiinţele cu-ochi-peste-tot privesc spre colţul acesta de univers şi îşi mijesc ochii ca să vadă după curba spre dreapta a Căii Lactee o planetă albastră populată de nişte fiinţe insipide, ignorante, revoltate, arogante, tupeiste, insemnificative, egoiste, ce mereu au glume proaste, perversităţi, atrocităţi, crime, masacre, holocausturi, în program, zic şi ele ca englezul: They are stupid. Addled. Bird-headed. Bone-headed. Bovine. Brainless. Clueless. Cretinous. Dense. Dim. Doltish. Dopey. Drippy. Dull. Dumb. Empty-headed. Feather-brained. Feeble-minded. Foolish. Garmless. Half-witted. Idiotic. Imbecilic. Ignorant. Imperceptive. Ineducable. Lacking. Lumpish. Mindless. Moronic. Naïve. Obtuze. Puerile. Simple. Simple-minded. Slow. Slow-witted. Subnormal. Thick. Thick-headed. Thick-skulled. Thick-witted. Unintelligent. Unthinking. Unwise. Vacous. Void. Witless. Şi îşi închid toţi ochii sătui de atâta prostie.

Nimicuri

Am fost ieri undeva dincolo de Targu Lapus, la un izvor de borcut, apa din aceea cu gaze, care se gaseste intr-un trunchi de copac, si din nu stiu cate minute in nu stiu cate minute, apa bolboroseste, se umfla in moleculele ei si da pe dinafara trunchiului. Si poti sa o bei. Cica e sanatoasa, e buna la stomac. Da' eu nici macar nu am gustat-o.
In alta ordine de idei, sau total aiurea, vineri am fost la lucru. Munca de santier si de sofer, de om simplu, care face ce poate ca sa isi castige existenta. Doua lucruri mi s-au parut interesante:

1. 1.
2. munceam cot la cot cu cei de acolo, si curatam un perete de ciment si oamenii au inceput sa vorbeasca despre problemele lor, despre politica lor de viata, despre credinta lor si mi-am dat seama ca eu nu prea ma potrivesc acolo. sau cel putin asa imi zicea mintea asta a mea pacatoasa ca nu e locul meu acolo, dar cu toate acestea m-am simtit bine. M-am simtit linistit, am avut pace, m-am simtit pentru o clipa implinit pentru ca stiam ca fac ceva cu mainile astea doua, nu doar cu mintea si in plus mi-am adus aminte de romanul lui Preda "Cel mai iubit dintre pamanteni" in care personajul principal un profesor universitar de filosofie ajunge sa lucreze la salubrizare, si ajunge sa ii placa viata simpla pe care o duc colegii lui, chiar daca sunt neciopliti, neinvatati, needucati, dar au un bun simt, o onoare, o logica proprie lor, duc o viata simpla in care bucuria urmeaza mereu oboselii si muncilor extenuante.
3. 2.
4. Faptul ca incet, usor, subtil am fost luat la intebari (ceva normal, fiind nou printre ei), pana acolo incat sa ma intrebe lumea: "esti pocait?" si eu nu spusesem decat un cuvant cand m-am prezentat - Mircea; "ai prietena?". Am raspuns umil cum ma simteam in acel moment si apoi am tacut vazandu-mi de treaba.

Azi noapte am avut 4 vise. Si daca va vine sa credeti sau nu le-am tinut minte in parte pe toate:

1. 1.
2. m-am batut cu unul pentru ca a insultat-o pe D. tipu a ajuns sa arunce cu carti in mine (foarte tare), dar tot l-am batut.
3. 2.
4. vindeam carti la o intersectie aici aproape de casa, pe o caldura incredibila si la o alta intersectie vindea carti o fosta colega de facultate.
5. 3.
6. apoi un prieten, mi-a taiat mana stanga cu o lama lasandu-mi semn o linie sangerie, adanca pana la carne. cand m-am trezit in locul taieturii aveam o muscatura de tantar.
7. 4.
8. m-am batut cu niste clovni. aruncam cu mingi de tenis in ei ca sa reusesc sa scap din capcana lor si sa ii scap si pe altii.

Dupa cum ziceam - nimicuri. Insa nimicurile acestea iti umplu orele, gandurile, viata, si te aproprie sau te departeaza de credinta ta, de prioritatile tale, de dorintele tale.

Acolo la izvor, printre dealuri pentru o clipa, cateva secunde m-am simtit implinit, pur si simplu privind in jur, prin faptul ca traiam, ca sunt mantuit, ca sunt iubit si ca iubesc. Din nou nimicuri care te implinesc. Cum am scris intr-o piesa (poate o postez candva si aici):

"Oamenii nu cauta fericirea, ci ei cauta implinirea."

Adevarul intr-o alta coaja de nuca (II)

altruismul te duce la ruina spirituala (gabi teo)

credinta nu se bazeaza nici pe sentimente, nici pe ratiune
ci se foloseste de acestea pentru a te apropia de Dumnezeu

am sa va spun ceva ce o sa va incante auzul, saliva si toate celelalte... (un copil de vreo 8 ani in parc la Dacia)

si durerea are un fel de voluptate a ei...
starea aia pe care uneori o cautam fara sa ne dam seama, in care durerea sau
tristetea ne pune in pozitia celui anatemizat fara vina, a martirului

e suficienta pedeapsa neajunsurilor pe care o aduce [lenea] dupa sine, fara a mai fi nevoie
de penitenta vesnica

visele adevarate nu pot fi distruse, dar nici atinse

nu exista impedimente intr-o lume impanzita de media (Laurentiu Avram)

lupta spirituala e mai reala ca realitatea insasi

imagine life without words. it's unimaginable

Visul ca realitate (traita de altcineva)

Scuză-mă, poţi să îmi spui cât e ora?
E interesant cum, uneori, undeva în lume, cineva îţi trăieşte visele. Rareori, de foarte foarte puţine ori, cele două persoane se cunosc sau ajung să se cunoască. Însă ca întotdeauna şansele infime sunt mereu împotriva mea. Cu capul lipit de geam privesc cu vieţi se desfăşoară pe diferite străzi, în diferite case, lângă zeci de oameni pe care nu îi cunosc şi pe care nu îi voi cunoaşte niciodată. Pe mulţi nici măcar nu îi văd, pe unii parcă îi zăresc cu coada ochiului în timp ce trec în viteză înspre visul meu, înspre mine, înspre moarte. Dar stai. Frânaţi! Opriţi! Nu mai e visul meu! Cineva, cineva îmi trăieşte visul în timp ce eu mă zbat prins între îndatoriri şi datorii, între aici şi al meu în loc să fiu acolo şi acum şi să fiu eu cel care îşi trăieşte visul. Legat la ochi, ca într-un joc de-a baba oarba, eu sunt justiţia şi văd, văd că sunt nedreptăţit pe drept. De ce aş fi eu cel care îmi trăiesc visul? De ce aş fi eu acea persoană? De ce? Mereu limitat de bani, de timp, de voinţă, de nervi, de imposibilităţi, de lipsa relaţiilor, de atâtea şi atâtea alte lucruri. Mereu o durere cronică de cap mă însoţeşte. Şi faptul că am văzut cu ochii mei şi văd cu ochii aceştia doi care parcă se încăpăţânează şi nu vor să mai vadă linia orizontului şi nici cuvintele, nici oamenii, cu aceşti doi ochi văd cum altcineva, şi nu un necunoscut, şi nu in mod intenţionat, îmi trăieşte visul, se bucură de ceea ce eu am plăsmuit în mintea mea, în timp ce eu mă lupt cu cuvintele cu suferinţa, cu căldura, cu toate blocajele psihice, materiale şi financiare posibile. Am impresia că şi Dumnezeu îmi stă în cale, am impresia că şi El vrea ca eu să rămân pe loc, să nu-mi trăiesc visul ci altul să o facă în locul meu, iar eu să stau drept martor. Iar pe Dumnezeu nu îl pot da la o parte oricât aş încerca. E prea mare ca să-l pot împinge, prea bun ca să-l pot respinge. Şi vreau acum să mă lupt cu El, ca Iacov, să rămân schilodit (deja şchiopătez) dar să înţeleg ce vrea, să înţeleg ce vreau. Să fie nimic şi să rămână totul. Doare. Atunci când cineva îţi trăieşte visul doare îngrozitor, incomensurabil, incredibil, asurzitor de tare doare. Lumea se prelinge pe lângă mine, se topeşte undeva în colţul ochiului meu ca ceara. Trăiesc într-o lume de ceară, care încet încet se dezintegrează. Şi aş vrea, uneori simt lucrul acesta, să mă dezintegrez şi eu, să mă topesc şi să mă pierd şi eu odată cu ea. Dar nu! Eu trebuie să stau şi să urmăresc cum altcineva îmi trăieşte visul. Visul visat de mine. Visul construit şi gândit până în cele mai mici detalii de mine. Visul meu, se topeşte pentru mine şi renaşte în viaţa altcuiva, a cuiva care nu l-a vrut şi nici nu l-a căutat. Iar Dumnezeu stă tot acolo, drept, nemişcat, neschimbat, în drumul care duce spre visul meu şi nu zice nimic. Îl întreb cât o să mai trebuiască să aştept până voi pipăi cu mâna mea visul după care tânjesc? Când se vor opri datoriile, când voi putea să îmi cumpăr o carte fără să mă gândesc că trebuie să fac economii, că banii sunt prea puţini pentru atât de multe lucruri? Când voi putea sta liniştit cu ea fără să îmi fac griji cu ce îmi voi plăti rata? Şi am impresia că totul se rezumă la bani. La bani şi la vise trăite de alţii. Îl întreb pe Dumnezeu toate aceste lucruri iar El, El tace. E atât de mare că nu îi pot vedea faţa, iar eu sunt incredibil de mic. Cum mă pot lupta cu un astfel de Dumnezeu? Cum poţi convinge un munte să plece din locul lui? Credinţă? Credinţa a ajuns un cuvânt fără substanţă sau poate cu o altă substanţă. La fel ca visul meu.
Domnule, îmi spui te rog cât e ora?
E timpul ca altcineva să îmi trăiască visul, iar eu să încerc să ocolesc obstacolele nu să dau cu capul în ele. E timpul să îmi construiesc alte vise, iar cele vechi, cele pe care acum le trăiesc alţii să le dau uitării, să le smulg din mine şi să trăiesc fără ele, şchiop.

Beautiful things

Sunrise, sunrise in your eyes,
what a beautiful sight, what a beautiful sight.

Motion, motion and comotion,
in a lively city, lacking life

Sunset, sunset far away,
in a scarlet sky, what peaceful sight

Darkness, darkness and wonder,
in a blissful night, on the seaside

Darkness, Darkness and Wonder,
Wonder and Happiness and Love I found in You.

In ultima vreme, a ultimelor vremuri trecatoare ca vremea

Lately, am fost cam fara oxigen, era cat pe ce sa ma sufoc. Nu am putere in maini, nici in picioare, limba imi e amortita, parca as fi paralizat. Tot caut si tot caut si nu gasesc puterea care sa miste aceste oase, aceasta minte. Chiar si acum, fiecare cuvant se naste cu o impotrivire incredibila; nu simt durerile nasterii, ci greutatea ei. Ma confrunt cu un blocaj al vointei, cu ceva mai mare, ceva care ma imobilizeaza.

Oare ideile mele nu se vor naste niciodata? Oare personajele isi vor intalni vreodata autorul?
Traiesc un sentiment ciudat asta e sigur. Traiesc un numar de clipe fericite, un numar de frustrari, un sir de dureri fizice, si un blocaj mental. Nu e un blocaj al scriitorului, nu e lipsa de inspiratie. E oare incapacitate? Pierd un razboi in care nici macar nu am intrat. Respir cu ajutorul aparatelor. Stau pe un pat de spital (la nivel imaginar doar) si nu pot sa fac nimic. Nu pot sa misc, nu pot sa vorbesc, nu pot sa scriu. Sunt legat la o multime de aparate care ma tin in viata. Duc o viata artificiala, fortata. Oare pot sa fiu resuscitat din stare mea de incapacitate scriitoriceasca?

Castigatorii concursului

Dupa lungi deliberari am reusit sa desemnez un castigator. Insa mai inainte de va prezenta textul si a-l felicita din toata inima pe castigator vreau sa va vorbesc de o dezamagire si de o concluzie pe care am tras-o in urma acestui concurs.

Dezamagirea consta in faptul ca au fost doar patru participanti. Sincer ma asteptam la ceva mai multa concurenta, dar asta e viata, un drum cu gropi si dai din balta in balta si apoi cazi in canal. Iar concluzia am tras-o din aceasta dezamagire a mea.
Concluzie: lumea nu are timp sa viseze, lumii nu ii place sa citeasca, lumea e indiferenta de valorile literare, de arta scrisului, sau poate pur si simplu nu au aflat de concurs cei care trebuiau sa afle.

Iata mai intai cartile dintre care fericitul castigator si cel talentat in ale literelor isi va alege premiul:
1. Philip Pullman, Materiile intunecate, vol. 1
2. John R.W. Stott, Crucea lui Christos
3. Nadine Gordimer, La agatat

Iar castigatorul este... in fundal se aud tobele... este...

Alberto K. cu poezia

poemul lui albert pentru carmen manuela

când pleci de acasă o iau razna ca într-un film horror

deschid ferestrele, toate uşile, dau televizorul la maxim
radioul, pornesc cuptorul cu microunde
aprind orice lumină, de pe hol, de la intrare, din living
pun veioza albastră în mijlocul dormitorului
aprind toate lumânările din baie,
trag de lanţul wc-ului din 15 în 15 minute
pornesc duşul, apa de la bucătărie, prăjesc toate ouălele din cofraj, toate treizeci
le aşez două câte două în farfurii, tai pâinea, brânza şi pun totul pe gresia albă de la bucătărie
printre şerveţele şi tacâmuri
scot florile din glastră şi mă culc cu ele sub pled
mă trezesc după 2 ore
caut în coşul de gunoi foile rupte din calendar să mi le lipesc pe piept sub tricou
apoi mut peştii din acvariu într-un borcan verde de 25 de litri, octogonal
şi îl aşez în faţa porţii
abandonându-l ca pe mesia în mijlocul deşertului
lui Blacky, labradorul negru, îi scot zgarda
”Du-te în parc, stai cu băieţeii şi fetiţele de la gradiniţă!
Azi bucură-te de oameni, eu nu mai pot!”
vreau să arăt oricui că şi singur sunt puternic
îmi mut patul în mijlocul străzii
să dorm acolo
să simt oamenii trecând pe lângă mine
felicitându-mă
”Bravo, Albert, ai făcut o treabă bună, eşti puternic şi singur!”
dar după 30 de minute experienţa îmi repugnă
încep să le cerşesc frunze să mi le aşez peste ochi
ca un pansament împotriva durerii
orice rafală de vânt mi se opreşte în coşul pieptului printre vasele de sânge care confundă inima cu ficatul
rinichii se fac mici-mici, ca două vrăbiuţe în colivie
iar fiecare furnică care duce o firimitură de pâine pentru suratele ei
ţipă la mine
”Mai taci, eşti exasperant, Albert, singurătatea e o virtute, nu un viciu!”
dar se face târziu şi nu mai vii
luminile de pe stradă se aprind
maşinile claxonează mai puternic
iar oraşul se îndoaie ca un arc în jurul meu
gata să-mi demonstreze că iubita mea e vârful unei săgeţi care mi-a rămas înfipt între coaste
iar medici vor spune
”Cadavrul lui Albert nu prezenta leziuni interne nici semne de violenţă,
cauza cea mai probabilă a decesului este o stare acută de singurătate
declanşată de iubita lui care l-a părăsit în mijlocul unui vers de dragoste!”

Ea e Suzuka

Vreau sa va fac cunostinta cu ea. Cu Suzuka. Cine e Suzuka?
Suzuka e cateaua mea si a Dianei. Un husky siberian de toata frumusetea.
Pana sa o intalnesc pe ea nu imi placeau ochii negrii, dar ai ei ma fascineaza.

Multumesc Vlad (tie si parintilor tai) pentru fapta buna care ai facut-o. Ai implinit un vis care statea ascuns si prafuit undeva in inima mea de peste 15 ani.

Deci, ce sa mai.



Am sa mai pun curand poze cu splendoarea asta de caine.



P.s.: mai aveti azi maine si poimaine sa trimiteti textele voastre pentru concurs. maine seara am sa postez premiile (cred)

...si a trecut mult timp... + Concurs

Azi am realizat ca in mare parte am uitat scopul pentru care am facut blogul acesta, dar bine ca mi-am adus aminte. Oricum nu am material sa pun pe blog, momentan, dar sper sa vina si asta in curand.

Oricum, sau cum zice americanu' "anyways", sa va zic despre concursul acela, de vise si halucinatii.
Care e scopul lui? Pai in primul rand sa vedem daca azi lumea mai viseaza. Al doilea sa fac trafic pe blog :P (da' asta nu se spune). Al treilea sa vad cine mai are simt artistic. Al patrulea... nu stiu. Vad eu pe parcurs.

Iata deci modul de desfasurare.
Trebuie sa scrieti un eseu, o poezie, o povestire, un roman, sau ce vreti voi, sa zicem de maxim 4 pagini Word scrise cu caractere de 12. Nu va fi decat o sectiune; adica poeziile vor concura cu povestirile si romanele, eseurile cu piesele de teatru si schitele. Nu aveti restrictie de gen, nici de specie.

Deci tot ce trebuie sa faceti e sa scrieti si sa imi trimiteti scrierile voastre pe tema

"Visul ca Realitate"

pe adresa de email umircea2003@yahoo.com cu titlul Pentru Concurs (Asa ca sa stiu).

Juriul voi fi eu, asta pana mai gasesc membri :D
Restrictii: numarul de pagini (nu mai mult de 4)
limbajul sa fie lipsit de vulgaritati
Premii: va fi o carte la alegere dintr-un numar de carti pe care am sa le postez pe blog. Fie o carte noua achizitionata din librarii fie mai multe carti de la anticariat. Asta depinde de tine, daca ai sa castigi.
In principiu doar un text va fi premiat, dar e posibil sa fie si ceva premiu special.
Bonus: textul va aparea pe blog, cu toate drepturile acordate autorului, iar daca autorul are si blog sau website, un link spre pagina lui :D
Oricum toti participanti care au blog sau site vor intra intr-un blogroll special. Asta binenteles daca in mail imi dati si linkul spre pagina voastra.

Sfat: incercati sa faceti un text cat mai artistic, mai profund, nu neaparat simbolic, insa scrieti sa va placa voua textul in primul rand si apoi mie :P

Concursul incepe azi 15.06.2009 si se termina pe 22.06.2009, iar premiantii vor fi anuntati sa zicem pe data de 26.06.2009 (astea patru zile sunt pentru jurizare :P)

Ce sa va mai zic? "Visati realitatea" si succes.



P.s.: daca vreti mediatizati concursul asta. Cu cat mai multi inscrisi in concurs cu atat mai bine. Daca ajunge sa prinda proportii poate si premiile vor fi mai consistente, poate rasar sponsorii.

p.p.s.: ma gandeam ca nu trebuie sa zic, dar totusi, ca sa fie pe intelesul tuturor. Termenul "visul" nu se refera doar la visul din timpul noptii, ci si la "a visa cu ochii deschisi", la a avea un scop care vreti sa-l impliniti, sau la a avea o revelatie, sau la orice vreti voi sa interpretati.

later edit: celor din baia mare am sa le inmanez premiul personal, ceilalti din alte orase, il veti primi prin posta. nu veti avea de platit nici o taxa, doar sa va prezentati la posta sa ridicati premiul.

Just a fact

Razboiul spiritual e mai real ca realitatea insasi.

p.s. imaginea am luat-o de aici
p.p.s. nu, nu am uitat de concursul de care ziceam :D

De ce imi place sa citesc

pentru ca fiecare carte e o poarta spre mintea cuiva
fiecare lume noua in care intru cand citesc imi ofera o multime de posibilitati sa retraiesc cel putin la nivel imaginativ/imaginar viata
fiecare carte citita e o experienta noua, un test nou, o descoperire noua
pentru ca atunci cand stau si citesc, si am o cana de ceai langa mine sau cand imi citeste cineva (un anume cineva) ma simt fantastic
pentru ca dincolo de toate cuvintele se afla cineva. pentru ca de multe ori il descoper pe cel care a scris cuvintele
e ca un joc de tupu (jocul ala in care unul tupeste si ceilalti se ascund)
pentru ca gasesc inteligenta, intelepciune, morala, teologie, materialism, discursuri despre viata, moarte, bani, dragoste, virtute, vicii,
razboaie, bunatate, mila, credinta, adevar, saracie, tehnologie, omenire, viitor, posibilitati, capacitati, oameni in general, in particular
si nici un discurs nu ma obliga sa accept de bun ceea ce prezinta. ma lasa pe mine sa aleg

Imagineaza-ti viata fara imagini

;



.

Frustrari

Da-ti play si apoi cititi

A trecut atât de mult timp de când nu am mai stat liniştit să ascult viaţa. Să-mi ascult gândurile. Pentru un moment am fost atât de prins în vârtej, încât acum când stau întins în pat şi ascult moartea Sarei, mă simt oarecum complexat. Atâtea gânduri îmi trec prin minte, atâtea lucruri începute şi neterminate, atâtea terminate prea devreme. Cărţi începute şi acum uitate una peste alta pe masă din prea puţin timp. Atâtea cuvinte pe care doream să le spun, dar eram prea grăbit, atâtea idei şi atâtea vieţi ce aşteaptă să fie scrise, dar nu... nu... nu... nu înţelegeţi că nu am timp? Atâtea desene făcute doar pe jumate...
Mă simt incomplet. Nu. Nu acesta e cuvântul. Neterminat. Nici acesta. Incapabil. Poate. Frustrat. Doar câteodată. Voci îmi cer să le dau dreptul la replică. Îmi urlă în minte, de ce nu le las să vorbească. Iată deci. Vă las să vorbiţi. Spuneţi cine sunteţi şi care vă e rostul... De ce tăceţi acum?

- Eşti un incompetent.
- Aşa. În sfârşit cineva cu curaj. Cine eşti?
- Nu am un nume, dar eu sunt scriitorul. Eu sunt cel care îşi scri viaţa, cel care ştie cum va trăi şi când va muri. Cel care iubeşte.
- Şi care e frustrarea ta? De ce nu ai un nume?
- Pentru că nu mi-ai dat unul. Pentru că nu mi-ai scris viaţa. Sunt doar început. Nu am nici faţă, nici picioare, nici inimă. Am doar o formă în care sunt închise personalitatea, gândurile şi sentimentele mele.
- Îmi pare rău, dar nu am timp.
- Nu ai timp. Asta e cea mai penibilă scuză.
- Tu cine eşti?
- Sunt Ter. Elful din lumea de Dincolo, cel pe care l-ai pus faţă în faţă cu o armată de demoni şi l-ai lăsat să se descurce. Ce să fac acum? Sunt prins într-o cetate asediată. Ce să fac?
- Aşteaptă.
- E prea obositor. Simt cum uneori dispar în negură, cum mă evapor. Când ai să mă desăvârşeşti?
- Nu ştiu.
- Eşti un prost. Doar gura e de tine.
- Iar tu eşti?
- Bietul credincios pe care l-ai legat într-o biserică plină de demoni. De ce nu mi-ai continuat viaţa?
- Am fost prea ocupat cu alte lucruri.
- Ai să termini vreodată ceva? Eşti incapabil, nemilos, fără minte şi ignorant.
- Da. Poate aveţi dreptate. Îmi pare rău, dar nu am puterea să scriu.
- Caută-o! Caută-o repede!
- Unde? În tine. În visele tale. În imaginaţia ta.
- Dar de unde să fac rost de timpul necesar?
- Întotdeauna ai timp să faci ceea ce vrei să faci. Dacă nu vrei să ne termini şi ai de gând să ne laşi mutilaţi, ca o tumoare nedefinită, atunci mai bine distruge-ne. Uită de noi.
- Din păcate nu pot face asta. Nu pot să uit. Orice ar fi, în cele din urmă îmi amintesc de voi.
- Atunci suntem blestemaţi să trăim mutilaţi şi handicapaţi, cu vieţile în cumpănă.
Linişte? Doar în exterior. Pentru că interiorul fierbe de vieţi netrăite, necreate, de idei, de gânduri, ispite şi dorinţe, de neputinţe, de vise. Într-o noaptea m-am trezit cu un gând atât de clar şi care părea atât de natural în mintea mea, încât după ce am înţeles întreaga lui extensie, m-am speriat şi m-am ghemuit: omul poate trăi fără Dumnezeu.

Cine sunt cei ce trăiesc în mine? Voi fi oare vinovat pentru cei care au murit în mine?

Autocaracterizare

îmi place să privesc, noaptea, de pe geam, strada pustie.

îmi place ca dimineaţa, când mă trezesc, să simt miros de apă sărată.

ca atunci în Italia, la Riccione.

îmi place să beau ceai rece, dulce, şi să stau gânditor cu cana în mână.

îmi place alura de scriitor care mi se naşte în mintea mea odată cu gestul acesta.

îmi place când mă strângi în braţe şi stai cu urechea lipită de cutia toracică ascultându-mi inima.

tăcere.

nu îmi plac oamenii grăbiţi, nici banii, nici propria mediocritate, nici absenţa ta.

în schimb, prefer zilele acoperite de nori, vântul puternic, ploia de vară şi gustul de cireşe umede pe care ...

îmi place să visez mereu oricând oriunde.

îmi place senzaţia caldă pe care o ai când eşti mulţumit de viaţă,

la fel şi liniştea pe care ţi-o dă un anumit tip de singurătate.

aceasta e rezoluţia mea:

credinţa animeurile muzica desenul cărţile ceaiul rece sau cu lapte şi tu.