exercitiu de viata

Inspiră, expiră, inspiră, expiră… în sfârşit un moment de respiro. Lucruri se termină, altele încep şi mare majoritate continuă să fie. E bine sau e rău? Nu contează. Vin şi trec. Reacţionezi, impinge, eşti împins, te laşi dus de val şi te îneci, apa îţi umple plămânii, te simţi bine, eşti una cu apa, inspiri apa, expiri bule până nu mai ai oxigen în plămâni, apoi durerea dispare, e linişte, apa e călduţă… sau te lupţi, te zbaţi, încerci să îţi ţi respiraţia, nu trebuie să te laşi dus de val, nu, să mori e prea uşor, trebuie să trăieşti, să te lupţi, să suferi, ba chiar să fii fericit, dar trebuie să mergi împotriva valului, trebuie să te ridici deasupra lui, şi când ajungi la suprafaţă îţi dai seama că eşti în mijlocul furtunei, deşi e mai uşor să te scufunzi din nou şi să te laşi purtat încoace şi încolo de val, tu, şi doar tu trebuie să lupţi, şi cu valurile şi cu furtuna, acum vezi picurii reci de ploaie unindu-se cu marea, îi simţi cum curg pe faţa ta, cum ţi se lipesc de piele, cum te apasă în jos, ca un lichid compact, vâscos, se strâng pe lângă tine, şi atunci, îţi dai seama că eşti în viscerele furtunii dezlănţuite, totul ţi se pare dezgustător, simţi că îţi pierzi puterea de a mai înota, ai impresia că nu ai făcut nici un progres, că malul se îndepărtează, şi poate, totuşi, ai rămas pe loc, dar eşti la suprafaţă, respiri, trăieşti, apoi leşini şi pe neaşteptate te trezesc, după un somn lung şi odihnitor razele calde şi mângâierea aspră a nisipului pe obraz, ai nisip chiar şi în gură, dar nu te deranjează, zâmbeşti şi tragic aer puternic în piept, inspiri patru timpi şi laşi ca briza sărată a mării să îţi pătrundă adânc în piept, până în adâncul alveolelor, apoi scuipi sânge patru timpi. Ai fost împuşcat pentru trecere ilegală a graniţei.