suntem paraziti

Oamenii sunt tot un fel de paraziţi, dar cu un aspect mai plăcut decât paraziţii înşişi (cel puţin unii), şi nu felul acela de paraziţi care îţi beau tot sângele şi toată energia pe care tu ai câştigat-o prin muncă s(z)ilnică sau cel puţin nu la genul acesta de paraziţi vreau să mă refer.

Conversating with myself: nu ţi se pare că ai spus de prea multe ori cuvântul parazit în doar 4 rânduri? Ţi se pare? Da. E evident? Da.

Omul este un parazit sentimental (nu doar social). Sau mai bine spus, un semiparazit. De genul în care am învăţat, cândva de mult, în liceu, la biologie, când ne vorbea proful despre ciuperci. Eu stau pe spatele tău, te chinui puţin, îşi fur mâncarea da în schimb te apăr împuţind totul în jur. Nici nu ştiu dacă există astefel de paraziţii. Legat de subiectul acesta îmi vine în cap cuvântul micelii. Nu pot să fac conexiunea, dar în fine. Să revenim.

Aşa că noi ne agăţăm de sufletele celorlalţi împovărându-i cu gândurile, idioţeniile, mofturile, prostiile noastre şi din când în când lăsăm victima parazitată să ne facă acelaşi lucru nouă. Uite, du-mă în spate, iar eu pe lângă faptul că te protejez în cazul în care eşti atacat din spate pot să văd mai departe şi să îţi spun ce urmează. Asta binenţeles în cazul în care tu îmi suporţi aberaţiile.
În termeni biologicii se numeşte simbioză. În termeni sentimentali se numeşte dragoste.

Binenţeles că implicaţiile sunt mult mai adânci şi mult mai ramificate. Acesta este doar scheletul intern care stă la baza trocului de sentimente. Nu suntem, noi oamenii sau semiparaziţii sentimentali, nişte creaturi interesante? Nu toţi oamenii posedă această capacitate semiparazitară. Unii sunt doar paraziţi, iar alţii parazitaţi.

Unde vreau să ajung cu toată această vorbărie? Nicăieri. Vreau doar să fiu un parazit iubit, care se desfată de atenţia şi grija celuilalt, la rândul său oferind protecţie şi siguranţă într-o lume pseudo-liniştită, cuprinsă de furtuna crizei macroeconomice mondiale, de viscolele prostiei din forurile înalte, de frustrarea timpului prea scurt şi a viitorul pământesc indecis.

Conversating with myself: mă, pe tine iar te-a lovit damblaua, ce ţî baiu? Nu ştiu, cred că mi-i somn. Leneş şi chiabur ce eşti tu – auzi la el îi e somn. Mă tu eşti bolund după fata aia – asta ţî problema. Şi amu vrei să te dai mare intelectual şi gânditor...

Crăciun fericit de pe acum tuturor.