marți, noiembrie 24, 2009

Revin cu urmatoarea pagina din aceasta poveste despre suflete, detectivi. Sper ca lucrurile s-au mai lamurit, ca unele reactii ale personajelor au fost intelese. Sper ca va starnit interesul, ca doriti sa cititi mai departe. Daca nu vreti sa mai cititi, sa-mi spuneti :) Aveti un nume pentru poveste? Va inspira povestea sau nu?

Si ca sa nu avem discutii inutile. Aceasta e o bucata de fictiune nu o marturisire de credinta. :)

Acestea fiind spuse va doresc lectura si comentarii placute :)


Pagina 9

După două zile mama m-a trimis după un kilogram de făină sau zece ouă pentru prăjitură şi când am intrat în casă aveam o senzaţie de deja-vu. Am îngheţat o clipă, iar ceva mai târziu, seara în pat mi-am dat seama ce se întâmplase cu adevărat. Trăisem o experienţă extra-corporală. De atunci am început să mă interesez de acest gen de lucruri şi să exersez tot mai asiduu să realizez această ieşiri din trup. Aşa am descoperit că am nevoie de anumite condiţii ca să realizez exit-ul. În cazul meu era o cadă plină cu apă la o temperatură apropiată cu cea a corpului şi relaxare totală a muşchilor. Însă nici un exit nu este identic cu celălalt. De cele mai multe ori nu şti la ce te poţi aştepta odată ieşit. De multe ori m-am trezit trecând cu viteză uimitoare prin apartamente vecine, grădini, case, maşini şi cu aceeaşi viteză uimitoare mă trezeam într-un alt trup. Când s-a întâmplat prima dată lucrul acesta am fost de-a dreptul şocat. Atât de şocat încât am ieşit imediat din corpul respectiv şi am reintrat în al meu. Inima îmi stătea să sară din piept. De zeci de ori mi se întâmpla ca imediat după exit să intru într-un alt corpul altcuiva. Pur şi simplu îmi absorbeau sufletul ca o gaură neagră. Ca notă adiacentă, vacuumul propriului corp este mai puternic pentru propriul suflet. Când vrei să te întorci te laşi purtat de val. Ziceam că ai limite de distanţă. Asta tot din experienţă am observat-o. Niciodată sufletul nu mi se depărta mai mult de cinci kilometri. Mă gândesc că după această limită, forţa de atracţie a trupului ar fi prea mică şi odată cu aceasta, sufletul nu şi-ar mai găsi drumul înapoi. Sunt o mulţime de lucruri de care depinde un astfel de exit. Am descoperit şi că unii oameni pot să vadă umbrele. Iar trupurile mai uşor de posedat sunt cele ale căror posesori îşi doresc să moară, au planuri de sinucidere sau sunt aproape pe moarte. La început intram în primul astfel de trup găsit în cale, dar cu timpul am reuşit să stăpânesc lucrul acesta.

Pentru mine exitul mereu dura între cinci minute şi aproximativ o oră. Niciodată nu cautam starea de trecere când ştiam că era cineva în casă sau când aşteptam pe cineva. Aveam nevoie de linişte. Uneori eram readus în trup de un zgomot de la etaj, cel puţin aşa s-a întâmplat în ultimii ani de când locuiesc în apartamentul de pe Şaizeci. 

Nu m-am temut niciodată de moarte, poate datorită acestor experienţe, dar acum când timpul expiră şi nu ştiu exact la ce să mă aştept cred că vă daţi seama... niciodată nu am fost prea religios. Pentru mine dumnezeu a fost de cele mai multe ori omul, iar în cazuri speciale norocul.

Cred că ar trebui să las filozofiile, cu toate că atât de aproape de necunoscut, sau de rai, sau de iad, sau de ce biata o fi, dacă o fi ceva, nu pot să nu mă gândesc la astfel de lucruri.

Lucruri relevante. De acestea e nevoie nu de temerile mele tardive. Lucruri importante. Iată o listă cu ceea ce cred eu că e relevant şi câteva elemente care într-un mod direct sau indirect au legătura cu moartea mea:

-          - Roxa, e una dintre Seers sau Văzători. Aşa ne-am întâlnit. Mi-a urmărit sufletul până acasă.

-          - George, colegul de facultate care până acum câteva zile mi se părea paranoic şi el fiind o umbră. Însă de la un timp refuza exiturile şi evita stările care îl relaxau. 

-          - Întâlnirea cu un tip pe nume Maxim de la cafeneaua de la Universitatea. Zicea să îl sun, dar nu mi-a plăcut de figura lui şi de impertinenţa cu care a intrat în discuţie cu mine, şi nici de ochelarii negrii de pe nas. Mă irita faptul că mă vedeam pe mine şi nu puteam să-i văd ochii, George care era cu mine atunci s-a speriat de el şi tot timpul cât am discutat a privit în altă parte.

-          - Ar mai fi şi cei pe care i-am posedat şi cărora le-am luat banii, altfel nu aveam cum să-i plătesc chiria maniacului de Andrei, dar ei nu au avut cum sa afle de existenta mea.

4 comentarii:

Manon spunea...

Am inceput sa citesc invers...e k...acum fara sa sune aiurea si sa te arunce la pareri preconcepute: pacat ca prin scris nu se reda accentul de baia mare...si da, sunt dn bucuresti. Spor!

M. spunea...

sunt unele aluzii la baia mare - cum ar fi strada saizeci care face trimitere la un cartier din baia mare hatavan (adica saizeci). Ce-i drept in mintea mea locul unde are loc actiunea e o incalcitura intre bucuresti - metrou, universitate - si baia mare - saizeci, aglomeratia relativa, distante, etc.

Sper sa iti placa povestea. incearca sa o iei de la pagina unu. asa se observa mai bine daca creste tensiunea sau suspansul... sau daca e continuitate sau nu. si e mai usor sa intelegi ce s-a intamplat :)

oricum intri in text, lectura placuta :)

Weird Vision spunea...

In sfarsit, liniute de dialog! :)

M. spunea...

@weird vision nu sunt liniute de dialog. e doar o insiruire de idei :)
sper totusi sa iti placa ce citesti