Astept comentariile, antipatiile :D si criticile voastre. Si binenteles un titlu pentru poveste.
Pagina 11
Dar toată povestea aceasta era mult prea misterioasă, mult prea interesantă şi oricum şefu’ ar fi fost de acord cu mine. O tragedie nu ne poate împiedica să încercăm să oprim alte tragedii. Suflete ce rătăcesc pe străzi printre noi, nestingherite, neobservate. Trupuri fără suflete care stau într-o nemişcare aproapiată morţii. Imaginea care mi-a apărut în minte a fost o combinaţie între The Dawn of the Dead filmul acela cu zombii şi un volum de povestiri de-al lui Lovecraft în care un om de ştiinţă făcea experimente pe cadavre proaspete încercând să le readucă la viaţă. Reuşeşte într-o oarecare măsură. Ceea ce prinde viaţă rămânând la stadiu de monstru, sau zombii. O poveste ce îţi dă fiori. Deci o poveste bună.
Am urcat în maşină şi m-am întors acasă. Era prea târziu să o contactez pe Roxana, aşa că trebuia să aştept până mâine dimineaţă. Pe drum mi-am amintit de hard-ul din calculatorul lui Radu şi l-am sunat pe Paul. Ai găsit ceva pe hard? Nu am avut timp să îl verific prea bine, mi-a răspuns el. Îl ai la tine aşa din greşeală? Nu. E la birou. Mersi, şi am închis. Am virat prima la dreapta şi m-am îndreptat spre birou.
Nu ştiam ce voi găsi pe hardul computerului, poate din cauza aceasta am fost luat puţin prin surprindere de ce am găsit. Deşi cu unele lucruri eram deja familiar din presupusa scrisoare a lui... a celui împuşcat. Uitasem numele victimei. Am îngheţat pentru o clipă privind înainte în întunericul de dincolo de mica pată de lumină ce o arunca lampa de pe birou. Răzvan? Oare Răzvan să-l cheme? Abia după mai bine de treizeci de secunde şi eforturi mentale extraordinare am reuşit să îmi amintesc numele: Radu. Radu şi mai cum. Deja era prea mult. Am încercat să alung gândul şi aşezat pe scaunul meu din birou, cu carcasa unităţii deschisă lăsând să se vadă intestinele şi organele interne ale calculatorului de birou, am înlocuit hardul şi am pornit apoi calculatorul. Un zumzăit slab, continuu, apoi un picăit şi monitorul s-a aprins. Ecranul negru a fost înlocuit de cel albastru, apoi cel albastru de spatele tatuat al Roxanei, şi privirea ei amuzată şi pe jumătate ruşinată. Mai bine de un minut am privit spatele ei, am urmărit conturul umerilor, modul în care îi ieşeau în evidenţă omoplaţi, cum şira spinării i se curba puţin, gâtul drept, lung, zâmbetul fericit, ochii... ochii ei erau ca două curcubee, conţinând paleta întreagă de culori. Un efect grozav ce contrasta puternic copacul veştejit ce îl avea pe spate.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu