Citiri septembrie

Am reusit sa updatez lista cu cartile citite si ma gandeam daca oricum voiam sa spun cate ceva despre unele dintre ele de ce sa nu fac o scurta trecere in revista pentru toate.

52 sergio pitol - imblanzirea divinei egrete
- cred ca am spus ceva despre ea. nu m-a impresionat. nici nu prea mi-a placut, si totusi am citit-o. se pare ca povestitorul a fost suficient de bun sa ma tina prins, sau poate eu am fost suficient de perseverent.

53 anthony burges - portocala mecanica
- am vorbit despre ea aici.

54 nikolai gogol - taras bulba
- despre gogol si bulba aici.

55 m.i. lermontov - un erou al timpului nostru
- despre lermontov si eroul timpului sau spuneam ca vreau sa spun mai multe pentru ca mi-a placut. acum cateva zile aveam idei multe si citate insa s-au pierdut undeva pe drum. nu pot decat sa spun ca mi-a placut atmosfera de sec nouasprezece, cu ofense care cer un duel cu pistoale. Peciorin - personajul principal, eroul insusi (culmea nu stiu de ce dar aseara am visat ca exista un anticariat care avea numele lui Peciorin) - dintr-o perspectiva poate fi considerat erou, dar si criminal, un om care se plictiseste repede de viata, de iubire, de prieteni si dragostea, prietenia ii sunt starnite din nou doar dupa ce le pierde. Un om rational, de moda, cavaler sau total lipsit de bun simt - depinde ce vrea sa obtina, curajos nu se pune problema si mereu cu sange rece. Romanul abunda si el in descrieri si e placut scris si pentru ca cea mai mare parte a romanului contine jurnalul sau ajungi sa zici ca nu e un om atat de rau acest Peciorin, indiferent de cate face, peste cate inimi sau prietenii distruge sau cati mor, nu neaparat din cauza lui.

56 c.s. lewis - desfiintarea omului
- Desfiintarea omului - nimic mai mult decat o filosofie logica. Lewis porneste de la analiza unei figuri de stil care o fac doi autori intr-un manual scolar si pornind de la ipoteza pe care o fac acestia el treptat te duce pe poteca logicii pana acolo incat iti arata ca fara sentiment, omul nu mai este om, fara ratiune omul nu mai este om, fara suflet, fara Tao, omul nu mai este om. Tao e Calea sau Dumnezeu. Nu stiu de ce a ales Lewis sa defineasca astfel lucrurile, poate pentru a simplifica procesul explicatiei. Putin cam greoaie carte, continand si cativa termeni in greaca, scrisi cu litere grecesti, carora traducatorul nu s-a ostenit sa le puna o nota de subsol. Asa ca daca nu stii greaca, nu ai cum sa intelegi acele cateva paragrafe.
M-a obosit putin cartea, poate si pentru ca nu am citit-o cu atentie.

57 terry pratchett - doar tu poti salva omenirea
- Johnny Maxwell se joaca pe calcurator, ucide navele SonNatilor pentru a apara pamantul, doar ca la un moment dat extraterestri se predau si conform conventiei de la Geneva el trebuie sa ii apere si sa aibe grija de ei. Jocul trece in visul lui Johny si se confunda cu realitatea. In contextul larg al razboiului din golf cred Johnny nu mai stie daca ce vede la televizor e realitate sau e joc, nici daca ce traieste el e realitate sau joc.
Binenteles ca in cele din urma reuseste sa ii salveze pe SonNati atat de atacurile oamenilor cat si de pericolele ce apar dintre ei, cu ajutorul prietenilor sai si a unei fete pe nume Sigourney. Doar ca, si mereu se pune accentul, daca mori in joc, mai ai o mie de vieti sa reincepi jocul, insa daca mori in realitate nu. O carte pentru copii, de la Corint Junior, dar pe care am citit-o cu cea mai mare placere. Poate pentru ca e Pratchet?

58 roadh dahl - the twits
- O alta carte pentru copii, de data asta si cu ilustratii. Asta e pentru copii mici de tot. E poveste oarecum stupida, total fictiva, povestita doar de dragul povesti si de a-l face pe cititor sa se amuze. Si de ce sa nu recunosc m-am amuzat foarte tare. Doi batrani si tampeniile pe care le fac, cat si lucrurile rele pe care le fac si razbunarea celor asupriti. O lectura frumoasa in doua seri dupa ce copii sunt in pat. Se vor prapadi de ras.

guverne totalitare, fructe tropicale mecanizate

Sunt puţin iritat. Însă doar puţin. Şi asta dintr-un număr de motive. Aseară terminaşi Portocala mecanică a lui Burges şi ceva din mine tânjea după mai mult. Poate după mai mult SF. Apoi o parte din mine era nervoasă pe autor pentru că a reuşit să mă facă să simpatizez cu “Umilul Dumneavoastră Povestitor”, Alex, un personaj fără scrupule, fără frică de Dumnezeu, fără respect faţă de oameni şi umanitate, făţă de cărţi, care îşi găsea plăcerea doar în violenţă, jafuri, bătăi, violuri. După două sute de pagini am ajuns să îl îndrăgesc şi să am compasiune pentru el şi să mă bucur că nu a murit când s-a aruncat de la etaj. Faptul că a reuşit Burges să aducă atât de aproape de mine un personaj atât de lipsit de scrupule mă irită.
Ce mi-a plăcut mult de tot a fost limbajul. Acum după ce am terminat cartea mă scap uneori şi zic “horrorshow” sau “skor-rapid” sau “mă itkar de aici”.
Ar mai fi câteva lucruri pe care doresc să le punctez:
- guvernul are întotdeauna dreptate, cel puţin în cartea asta. Îmi place modul în care se referă Alex la ministrul de interne, nici măcar o singură dată nu omite să îi spună ministru de inferne.
- mi-a fost milă de scriitor. A suferit multe şi degeaba.
- Mă aşteptam să aibe o notă de sf puţin mai accentuată, asta probabil pentru că am auzit că merge pe ideea distopiei 1984 a lui Orwell şi aşteptam să apară descrieri futuristice.
- Nu mi se pare că s-ar înscrie printre cărţile distopice, sau cărţile care se referă la un viitor negru. La momentul la care a fost scrisă, prin ’60 şi ceva, era deja un sistem totalitar în floare.
În ansamblu cartea mi-a plăcut ceva horrorshow, în special după ce m-am deprins cu limbajul (ruki=mână, noghi=picioare, krovi=sânge, a drinkăni=a bea, etc.).
- limbajul, pe unde este inteligibil are in el inversiuni poetice, ceea ce face lectura amuzanta.
- ce mi s-a mai parut extrem de interesant e reforma prin muzica si poezie pe care o facuse guvernul. Poate ceea ce m-a apropiat atat de tare de Alex a fost afinitatea lui pentur muzica clasica (Beethoven, Bach, Handel, etc.)

Şi dacă tot se apropie alegerile din câte am înţeles vă las cu un citat din Mark Twain care este în tonul acestei cărţi: “If voting made any difference they wouldn't let us do it.”

Citat luat de aici.
Poza cartii luata de aici.