marți, septembrie 11, 2007

Pete de memorie




Pete de sânge pe pernă.

"Dă! Dă! Dacă doar asta şti să faci"

În dreapta plapuma scânceşte.

Urechile se îmbracă în mâini,

dinţii tremură şi se strâng laolaltă.

Ea strigă, el urlă, şi amândoi plâng.


“Pot să îmi cumpăr şi eu o napolitană cu surprize?”

Două monede, trei îi fug în mâini.

El fuge la magazin.

"Ce ai câştigat?"

Lacrimile răspund: nimic.

E doar o poveste pe un cartonaş verde-maroniu, şi vechi.

"Nu plânge. Uite, du-te şi mai ia-ţi una,

poate o să câştigi altceva."

Dar ştiu că ea nu a mai mâncat în ziua aceea pâine.


Le ştiu toate secretele.

Ştiu fiecare bănuţ împrumutat,

fiecare zi de post,

fiecare ceartă din cauza banilor.

Sau poate din cauza mea.

Nu mai pot să scap de ele.

De nucul din spatele blocului,

de sărutul fierbinte al mamei, pe frunte,

palma tatii. E bărbat în casă. Vreau să fiu ca el.

Napolitana.

Nu ştiu să vorbesc.