Era din nou pe micul peron al modestului trainstation, din micului şi modest oraş în care se născuse şi trăise 20 de ani. Se plimba dealungul trenului, indecis. Să urce sau să nu urce? Nu avea nici bilet. Tanti de la bilete nu a vrut să îi vândă pe motiv că trenul putea să pornească până ajunge el pe peron. O privi plictisit, ridică din umeri şi îşi târî picioarele până pe peron. Măcar să vadă trenul plecând. Privea la fiecare geam, în fiecare compartiment, sperând că totuşi va întâlni pe cineva cunoscut. Nu era nimeni.
- Urcă. Se auzi vocea controlorului care stătea în faţa lui. Nici nu îl văzuse când apăruse acolo. Pleacă în câteva secunde.
- Nu am bilet.
- Nu contează. Mă aştepti în vagonul ăsta.
Cum puse primul picior pe scară trenul porni.
///////////7 ___________&&&&&&((((((((%%%#¤
- Şi altceva ce îţi mai aminteşti?
- Nu prea multe. Pe tren am întâlnit un urs[1], i-am dat un leu controlorului şi am ajuns în Satu Mare.
- Şi atât a fost tot? Măcar ştiai că e pe tren?
- De unde să ştiu?... Îţi vine să crezi? Un controlor mi-a decis destinul. Orice mi-ar fi zis aş fi făcut. Îmi era egal dacă merg sau nu. Eram şi puţin melancolic să nu zic depresiv, în perioada aceea. Depresiv totuşi e un cuvânt prea puternic. Mai mult trist. În fine. Ce e important e că am urcat. Trăiască CFRul cu controlori lui cu tot.
- Şi mai departe?
- Tu ce faci? Mă interoghezi?
- Da.
- Bine.
- Deci mai departe. Ce s-a întâmplat?
- Am stat cu ursu în compartiment. Nu e nimic altceva. La întoarcere am jucat bâză pe tren şi i-am dat o palmă.
- Tare?
- Cam tare.
- Apoi am vorbit despre desene animate, Dumnezeu, credinţă, religii şi iar desene.
- Hm...
- Mă simt cam ciudat?
- De ce?
- Păi... stau în oglindă şi vorbesc de unul singur.
- O să îţi treacă.
- Crezi?
- Da
/////////////////////////////////////((&!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!########¤¤¤¤¤¤¤¤¤¤=??****
Ceva era diferit. Cel puţin de când se întoarse de la Satu Mare. Ceva se schimbase... în atmosferă, în cei din jurul lui sau poate... da, şi asta era o posibilitate, poate el se schimbase. Întâlnirile mai mult sau mai puţin involuntare, şi lungile discuţii virtuale îl schimbaseră oarecum. Era timid ca un copil şi inima îi bătea mai tare la fiecare aluzie voită sau nu, aştepta ca pe ace secundele până venea răspunsul ei. Şi apoi...
/////////////////////*************************************/¤%#/”¤&
- De ce te-ai oprit?
- De aici nu mai e povestea mea.
- Dar a cui e?
- .... a... e a... e a noastră.
- Şi atunci cine o va povesti? Cum se va afla ce s-a întâmplat mai departe?
- E simplu. Nu se va afla.
- De ce?
- Pentru că povestea nu s-a terminat.
Zâmbi larg, fericit, împlinit.
[1] Urs= în argoul folosit înseamnă o persoană cunoscută, apropiată şi oarecum populară sau amuzantă, cel puţin în grupul de cunoştinţe.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu