trece, trecea, a trecut

cu vreo 3 zile in urma m-am trezit fredonand un inceput dintr-un refren, dar oricat am incercat nu am reusit pe moment sa imi dau seama ce fredonam. linia melodica persista in mintea mea si ma sacaia. in cele din urma, dupa cam 48 de ore au venit si versurile. m-au distrat. Iata melodia ce aduce cu ea putina nostalgie si un aer imbacsit de sarbatoare si lume multa in micul apartament in care locuiam acum 15 ani (de fapt si mai mult).

Dublu Post

E ciudat. Foarte ciudat. Sau cel puţin tulburător. Toate lucrurile ciudate se întâmplă când eşti în tren. Şi oricât ai încerca să le eviţi sau să te comporţi cât mai omenesc posibil îţi dai seama că acestea adaugă la ridicolul situaţiei ba chiar o exagerează. Pentru că dacă te-ai comporta ridicol te-ai potrivi perfect în acest cadru, dar tocmai pentru că încerci sa eviţi ridicolul ieşi în evidenţă şi tu eşti cel care stârneşte ilaritatea întregii situaţii.

Acelaşi sunet mecanic de roţi, aceleaşi peisaje mediocre, dealuri, copaci desfrunziţi, pârâuri pline de gunoaie, aceleaşi case învechite răsfirate printre case proaspăt ridicate, izolate, cu termopan, cu mansardă. Aceeaşi noapte ce încet învăluie totul, odată cu aşteptarea de o oră în Jibou. O oră jumate.

Alte sentimente.

O mână plină de rromi (“eu îs ţigan, ştiu că îs ţigan şi nu mi-i ruşine” începu să strige unul dintre ei) beţi, doar cei mai în vârstă, cu ţigările aprinse au dat buzna în tren. Imediat cheful a început. Bătăi tribale în pereţii trenului, extrem de ritmate, pe care unul dintre ei dansă până la epuizare. De fapt până la Baia Mare. Controlorul… intimidat. Îi scoase în zona dintre vagoane pe cei care fumau. Bilete? Ce sunt alea? De asta iubesc eu CFR-ul. Discuţii de prisos dintre un om beat, o americancă şi alţi trei care traduceau. O oarecare tensiune se simţea în atmosfera deja inundată de miros de alcool şi fum de ţigară. Câteva tractate (culmea insul principal al acestei întâmplări, un bărbat la 38 de ani cu soţie şi 6 copii din care cel mai mare are 22 de ani, şi cu încă 2 sau 3 concubine, nu am putut să reţin exact, se tot repeta şi se încurca, era analfabet – “nu-i o ruşine să nu ştii carte”), trei ouă vopsite, şi trei portocale oferite. Toate acestea, acum, pe ritmuri de muzică indiană.

O oră jumate în care afară nu se vedea decât noaptea, o oră jumate în care cu o ureche ascultai muzica dintr-o cască, iar cu cealaltă bătăile inimii mele: “Bate!”. Da. Bate. Şi ironia e că o oră jumate poţi să faci abstracţie de tot ce e în jur şi să te bucuri de cea care e lângă tine, care îţi zâmbeşte. Deşi ceva în tine rămâne alarmat pentru orice eventualitate, pregătit pentru a oferi în cazuri de forţă majoră (ce gânduri josnice, câtă mediocritate).

Jurnal de bord: Zalău – Baia Mare.

Notă: toţi am ajuns întregi, zâmbitori (fizic)… cu sufletul nu ştiu, ceva s-a schimbat probabil.

Psalmul 151

O cantare a grupului din Baia Mare cand a fost plecat la conferinta la Zalau.

1. Laudati pe Domnul cu chitari electrice, tobe, bass, pian, uchelele, orchestra si tot ce sufla sa laude pe Domnul. (trim. v.:13)
2. Cantati laudele Lui la confetinte de tineri.
Oprire.
3. Pasesc... Influente... Pasesc... Influente... El sta cu bratele deschise. Ma primeste. Pot sa pasesc mai departe.
Oprire.
4. Faceti cunoscut numele Domnului in toate partile lumii.
5. Da-mi putere sa fac voia Ta.
Oprire.
6. Va spun dar: Toate au sa arda!
7. Da, Doamne, ma incred in Tine caci viata pe care Tu mi-o oferi e cu mult mai buna decat imi poate oferi lumea.
Oprire.
8. Sa va feriti de fatarnicie ca si de mancarurile cu carbohidrati.
Oprire.
9. DA! Domnul a facut lucrari mari pentru noi.
10. Caci Tu esti din vesnicie, ai fost si vei fi, iar noi iti vom da slava pentru vesnicie.
11. Si chiar de ar fi sa fiu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau caci Tu esti cu mine mereu.
12. Dumnezeu este taria mea.
13. Laudati pe Domnul cu bass-ul electric si cel acustic! (trim. v.:1)
14. Tu ma pui la mase imbelsugate.
15. Doamne, scapa-ne de emotie.
16. Si s-a facut o tacere de 30 de minute.

17. "Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din Cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in Cartea aceasta"

Let it rain (amintiri)

“Let it rain, let it rain, open the flood gates of Heaven, let it rain, let it rain…”

Mi s-a făcut subit dor de ploile de vară. De explozia aceea de răcoare, de picuri mari de apă ce se sparg în zeci de picuri mai mici care la rândul lor se sparg în alţi picuri şi tot aşa până la ultimul atom, umezind rapid şi eficient, răcorind pereţi decojiţi, buze uscate, priviri serbede, zâmbete uitate.

Îmi plac zâmbetele amare, îmi place să le privesc, să le simt. Rămân mereu cu un gust dulce-amărui pe cerul gurii.

În pauze, când eram pe după-masă, fugeam toţi afară din ‘castel’ (o clădire mică pe jumătate dezafectată, dar totuşi utilizată pe post de anexă a liceului unde se găseau trei clase) şi priveam cerul; ne opream în mijlocul curţii aproape de uriaşul stejar puţin ascunşi la umbra lui aşteptând ploaia. Vorbeam, glumeam, ne plângeam de ora ce urma să vină, râdeam de profesori, amintindu-ne apoi de câte un 2, şi promiţând răzbunare. Până când din depărtare se auzeau tunete, şi eram reduşi la tăcere de spectacolul electrizant (la propriu) ce se

Văd totul cum era atunci. Retrăiesc o senzaţie ciudată… nostalgie, dor (asta nu. Nu îmi place cuvântul), melancolie, tristeţe? Poate nici una dintre ele… îl văd doar pe copilul ce zâmbea când începea ploaia şi atunci ieşea încet, cu pas rar să se plimbe. Savura fiecare strop.

Acum zâmbesc aşa cum îmi place mie şi mă gândesc că mai sunt doar cam 3 luni… până la prima ploaie de vară.