I wish this winter would last for ever

I wish this winter could last for ever.
I wish that everything would freeze,
surrounded by the icy water
to fell silent like the lonely dead threes.

I wish to hide my fears in ice castles
to burry them deep underneath.
I wish every day to be amazed and baffled
by the soft sound of your cold heartbeat.

I would like all words to crumble
letter by letter, morpheme by morpheme
and snow to reign over the humble
the righteous, the saint, the meek.

Imagine preluata fara acord de la Manu. Dar sunt sigur ca el ar fi de acord. Apropo. Felicitari Manu. Ai talent. Si nu-s vorbe goale. Tine-te de facut poze! 

poem about undead cats

colorful dead cats

rise to take over the world

I saw them with my own eyes

seizing Camelot

time is of crucial essence

in stopping their unruly rule

nevertheless

a savior will die tonight

There's a secret code hidden in these lines. Can you find it? Miss T, please keep quiet. :)

Image taken from here.

Doamne, mai ţii Tu minte ?

Doamne, mai ţii Tu minte cearta noastră de acum 5 ani?

Când eu voiam să mă fac architect,

să proiectez universuri, lumi şi oraşe, să creez?

Mai ţii minte Doamne ce mi-ai zis atunci 

ca răspuns la strigătul meu de animal prins în capcană?

Cuvântul Meu îţi este de-ajuns!

Deşi atunci nu am crezut pe deplin lucrul acesta,

Acum îl cred.

Pentru că doar Cuvintele Tale Doamne au puterea

De a creea universuri. 

Şi parte din acea putere mi-ai dat-o şi mie.

Şi de atunci şti ce fac Doamne?

Proiectez lumi.

Dar nu folosesc creion, hârtie milimetrică şi liniar

sau cărămizi, piatră şi mortar,

ci folosesc

cuvinte.

Poem

Aşa încep revoluţiile

(resentinmente îngropate care înviază. Doamne ucide-le din nou)

Cum aş putea să port ciuda şi revolta ce s-a stârnit în mine,

Fără ca să rănesc, fara să jignesc?

Cum aş putea să îmi stăpânesc mâinile ce-mi tremură,

Fără să lovesc, să distrug, să rănesc?

Cum aş putea să-mi încetinesc bătăile furioase şi nebune ale inimii,

Fără ca să se oprească de tot.

Cum aş putea să stăvilesc o voinţă ce e gata să distrugă lumi şi universuri,

Să sfarme atomi, să dezintegreze totul – şi totul pentru tine?

Toată furia, mânia, durerea, nebunia am să le vărs în cuvinte şi am să le las pe ele să se aştearnă furibunde pe hârtie. Am să le las să explodeze, să distrugă, să muşte cu dinţi ascuţiţi şi înveninaţi, iar eu am să mă cuibăresc într-o altă realitate, fugind de lume, de explicaţii, urându-i pe oameni pentru că sunt oameni şi iubindu-i din acelaşi motiv.

Cuvintele se vor răzbuna în locul meu, iar eu am să aştept ca totul să treacă.

Sper că am puterea să îndur, deşi povara şi teama de a tăcea mă apasă greu.

Aş prefera să fiu sfâşiat în mii de bucăţi, să lupt, să împart pumni şi picioare, să lovesc şi să fiu lovit, să arunce în mine cu pietre, să fiu tăiat, scuipat cu acid, să-mi fie smulse unghiile, să rup şi la rândul meu să fiu zdrobit…

Dar îmi ceri să tac şi să-mi rabd tăcerea…

Şi pentru că te iubesc… aşa voi face.

Glaucoma - de Rives performed poem

imi place modul in care recita tipul asta. E mai mult decat un poet. E si actor si stand-up comedian si versurile lui sunt foarte proaspete, metaforele si jocurile de cuvinte usor de inteles si placute, gadila urechea. are si ritm, si muzicalitate.

iuda versiunea 2.01

Încercăm…
Şi încercăm…
Şi încercăm, ne străduim să menţinem aparenţe,
Să zâmbim, să ne spunem complezenţe.
Şi toate acestea
Doar să acoperim un gol,
O afacere nereuşită,
Şi faptul că
Avem un produs fără piaţă.

Fardăm moartea şi decrepitudinea,
Forţând închinarea, crezând că Dumneze
Trăieşte
Prin biserică,
Când biserica trăieşte fără
Dumnezeu.
Un paradox.

Oricum le-am împacheta,
Indiferent de preţul pe care l-ar avea
Indiferent de modul în care le-am prezenta,
Dumnezeu
Credinţa
Mântuirea
Nu se mai vând.
Nimeni nu e interesat.
De un produs ideal
Abstract
Fără miros.

Facem marketing, advertising online, campanii, conferinţe, întâlniri, concerte.
Încercăm să resuscităm
şi dâra slabă de superficialitate
care şi ea e moartă de câteva zile.
Şi nimic.
Realitatea e că nu se mai cumpără.
Lumea nu mai are bani,
Nici timp,
Nici valori.

Poate, zic doar, poate, ar fi timpul să dăm faliment.
Să nu îl mai vindem pe Dumnezeu.

Orasul

Mă simt ca o clădire veche, din cărămidă, de pe care cade tencuiala.

Mă simt ca un oraş supra-aglomerat plin de frustrări şi incapabil să înţelegă încotro duc

toate acele străzi care s-au născut în el.

Stâlpii par nişte uriaşi aplecaţi sub o povară invizibilă – ignoranţa cântăreşte greu.

Gurile de canal râgăiesc, iar putoarea lor carnivoră îţi sfârtecă trupul şi mintea.

În vechea dacie din spatele blocului se găseşte universul celor 1000 şi una de nopţi.

Nopţi nedormite din cauza grijilor.

Şi tot acolo e şi universul lui Asimov, băiatul ce locuieşte la etajul unu.

Urletele străzilor formează simpfonii şi orchestraţii abstracte.

Muzica oraşului se aude în anticamera inimii şi ecoul ei răsună în mine ca într-un templu

părăsit – m-am părăsit.

Mici cratere, ca nişte coşuri sparte pe faţa unui adolescent cu păr unsuros şi proteză, apar

în fiecare oră a vieţii oraşului, acolo unde te aştepţi mai puţin.

Noaptea, oraşul îşi întinde tentaculele ca o caracatiţă fosforescentă şi înghite pădurea,

şoseaua de centură

şi stelele.

Love letter - Plath

Scrisoare de dragoste

Nu e uşor să precizez schimbarea ce ai făcut-o.
Dacă trăiesc acum, atunci am fost moartă,
Totuşi, ca o piatră, nu m-a deranjat,
Să stau nemişcată conform obiceiului.
Nu mai atins doar un inci, nu -
Nici nu m-ai lăsat să îmi îndrept ochiul gol
Din nou spre cer, binenţeles fără speranţa
De a înţelege albastrul, sau stelele.

Nu acesta a fost motivul. Am dormit, se pare: ca un şarpe
Camuflat printre pietre negre ca o piatră neagră
În pauza albă a iernii –
Ca vecinii mei, negăsind plăcere
În milioanele de obraji perfect cizelaţi
Luminând în fiecare moment ca să topească
Obrazul meu de basalt. Ei s-au transformat în lacrimi,
Îngeri ce plâng naturile monotone,
Dar nu m-au convins. Acele lacrimi au îngheţat.
Fiecare cap mort avea o mască de gheaţă.

Şi am dormit mai departe ca un deget îndoit.
Primul lucru pe care l-am văzut a fost doar aer
Şi picurii închişi ridicându-se într-o rouă
La fel de transparentă ca spiritele. Multe pietre stăteau
Compacte şi lipsite de expresie prin preajmă.
Nu ştiam ce să înţeleg din asta.
Am strălucit, ca solzi de cristal, şi m-am desfăcut
Să mă revărs ca un lichid
Printre picioarele de pasăre şi tulpinele plantelor.
Nu eram păcălită. Am ştiu pe loc.

Copaci şi pietre luceau, fără umbre.
Degetele în lungimea lor s-au făcut străvezii ca sticla.
Am început să înfloresc ca o creangă în martie:
O mână şi un picior, o mână, un picior.
Din piatră în nor, aceasta a fost ascensiunea mea.
Acum mă aseamăn cu un fel de dumnezeu
Plutind prin aer în metamorfoza sufletului meu
Pur ca o fereastră de gheaţă. E un dar.


Traducere dupa poezia Love Letter, Sylvia Plath. Poezia a fost luata de aici.

Se pare c-am uitat

Mda! Se pare c-am uitat.
Am uitat cum să-mi închid ochii,
Cum să cred.
Cum să vorbesc.
Am uitat cum să mă aplec,
Cum să-mi îndoi genunchii.

Mă simt stingher, ca prins într-o cuşcă prea mică pentru mine.
Mă doare. Mă irită.
Covorul e ca o perie de sârmă care scrijeleşte în genunchii mei insulte.
Şira spinării e de piatră,
piatră
vie,
piatră,
ce doare.

Prea greu. Obositor. PE-NI-BIL.

Şi acum ce trebuia să fac în poziţia aceasta stranie, de mult uitată?
Să mă rog? Da, bine.

Ah, dar parcă era mai mult de atât.
Parcă lipseşte ceva.
Cândva era căldură, era sentiment, erau lacrimi, erau zâmbete, era fericire.
Era…
Altceva.
Ceva mai mult decât cuvinte.
Era război. Era viaţă şi moarte.

Da, cândva rugăciunea era război,
Iar războiul era rugăciune.

Rugăciunea era realitate, iar realitatea – rugăciune.

Poezie de Anna M. N.

buna.
eu sunt poetesa.
eu sunt muza.
eu sunt marea in furtuna.
si eu sunt albastrul cerului.
sunt o zeita.
sunt zeita lui Apolo.
eu sunt femeie.

oamenii pot inventa zei, dar nu-l pot inventa pe Dumnezeu,
ei pot inventa masinarii ce zboara, dar nu pot zbura.

eu sunt femeie si pot visa.
eu sunt vis.
sunt realitate.
iubire.
pacat.
moarte.
bunatate.

buna. eu sunt poetesa.

burghiele sunt rele (titlu de poezie)

burghiele sunt rele
burghiele sunt foarte rele.
ele imi gauresc sinapsele.
burghiele sunt masinile diavolului.
tot dezastrul din lume si toata saracia, boala, moartea si durerea sunt provocate de ele.

imaginati-va doar, un om linistit,
stand
la birou
incercand sa isi faca munca lui de birou
si dintr-o data
in perete se aude un zgomot
infernal,
ce se aseamana cu sunetul pe care il auzi de fiecare data cand stai in sala de asteptare
a dentistului.

(intre noi fie vorba si dentistii sunt fiinte rele,
cu zambetul lor,
si ustensilele lor de tortura,
te privesc calm si se asteapta sa te lasi de bunavoie chinuit)

doar ca acel sunet fin care aduce cu el si miros de fum si durere
este
de sute de ori
amplificat, amplificat, plificat, plificat, ficat, cat cat cat
si reverbereaza prin pereti pana in cel mai adanc colt al fiintei acelui om
pana in locul in care se intalnesc toti nervii,
si acolo
explodeaza.
durere,
nebunie,
nebunie si durere.
si acest om,
linistit,
care sta la birou,
facandu-si munca lui de birou,
rabda. o ora, doua, trei zile, o saptamana,
dar in cele din urma
cedeaza.
incepe sa urle
sa arunce cu tot cu tot ce prinde in perete,
sa sparga, sa distruga
si daca mai are atata stapanire de sine incat mania lui sa nu se rasfranga asupra celui care foloseste burghiul
atunci,
va lesina de durere si in cele din urma va fi internat intr-un spital.
spital care, binenteles, este in renovare.
si renovarile nu se pot face fara burghie.

burghiele sunt rele
burghiele sunt foarte rele

E.A. Poe - The Raven

Am downloadat videoul de aici.

Autocaracterizare

îmi place să privesc, noaptea, de pe geam, strada pustie.

îmi place ca dimineaţa, când mă trezesc, să simt miros de apă sărată.

ca atunci în Italia, la Riccione.

îmi place să beau ceai rece, dulce, şi să stau gânditor cu cana în mână.

îmi place alura de scriitor care mi se naşte în mintea mea odată cu gestul acesta.

îmi place când mă strângi în braţe şi stai cu urechea lipită de cutia toracică ascultându-mi inima.

tăcere.

nu îmi plac oamenii grăbiţi, nici banii, nici propria mediocritate, nici absenţa ta.

în schimb, prefer zilele acoperite de nori, vântul puternic, ploia de vară şi gustul de cireşe umede pe care ...

îmi place să visez mereu oricând oriunde.

îmi place senzaţia caldă pe care o ai când eşti mulţumit de viaţă,

la fel şi liniştea pe care ţi-o dă un anumit tip de singurătate.

aceasta e rezoluţia mea:

credinţa animeurile muzica desenul cărţile ceaiul rece sau cu lapte şi tu.

E.E. Cummings - o poezie

din moment ce sentimentul este primul
cine mai dă atenţie
sintaxei lucrurilor
nu te va săruta niciodată pe deplin

pe deplin nebun
în timp ce Primăvara e în lume

sângele meu aprobă,
şi săruturile sunt o soartă mai bună
decât înţelepciunea
doamnă jur pe toate florile. Nu plânge
-cel mai bun gest al creierului meu este mai puţin decât
bătaia pleoapei tale care spune

suntem unul pentru altul: atunci
râde, lăsându-te în braţele mele
căci viaţa nu e un paragraf

şi moartea cred nu e o paranteză

nota: traducerea e a mea

titlu? nush. propuneti voi

totul e fals, dar arata bine.
ne multumim cu amagire.
o lume de mistere, forme efemere,
trairi fictive.

nu avem speranta, inca mai stam la coada,
acelasi somn ne-asteapta.
in fiecare noapte sufletul ne zace
amortit de vise.

vreau sa ma eliberez de fals, de amorteala,
vreau sa ma eliberez de virtual, de plictiseala

cuvinte frumoase, pe buze, alese:
ipocrizii ascunse.
prostia alearga nebuna pe strada;
imi zambeste himeric

magazine pline, masini grabite,
biserici tot mai goale.
dumnezeu uitat, pierdut intr-un dulap
rani sangerande.


suntem o societate,
bazata pe falsitate,
dormim, muncim, mancam, dormim
ne pierdem intr-un cerc sublim
uitam cine am fost, cine suntem,
in fiecare zi devalorizam.

Lullaby

Vise se-aduna,
stele se nasc,
fluturi iti spun noapte buna...
Lumii se pierd,
frica apare,
oamenii tot mai jos cad.

Dar tu dormi, dormi linistita
ingeri iti canta
noapte buna.

Iubire ai ascunsa-adanc in tine.
Lumea tanjeste dupa ea.
Nu te lasa prinsa in dans.
cerul il porti in inima ta.

Dormi, dormi linistita
ingeri iti canta
noapte buna.

Visele tale spre cer coboara,
in splendoare se revarsa.
Visele tale totul transforma,
Viata-i o forma...

Dar tu dormi, dormi linistita,
ingeri iti canta
noapte buna.

(pseudo)jocul de-a (pseudo)criticul literar (pseudotitlu)

furtuna

In ograda
Fulgerele incarca gainile
Cu electricitate.


don juan

Cand o dragoste
La care lucram demult
Mi-a reusit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost inteleapta
Creand mai multe femei
Decat barbati,
Pentru ca ne putem desavarsi
Sentimentul,
Folosing un mare numar
De ciorne.


o sa ploua

O sa ploua
Isi zice Dumnezeu, cascand,
Si privind la cerul fara pic de nor,
Ma cam incearca reumatismul
de vreo patruzeci de zile si patruzeci de nopti.
Ehe, se strica vremea!

Noe, ma Noe, [ma, dormi ma?]*
Ia vino pana la gard
Sa-ti spun o vorba.


Poeziile sunt scrise de Marin Sorescu. zambiti citindu-le, si aprofundati.

*adaugarea din paranteza dreapta imi apartine

Psalmul 151

O cantare a grupului din Baia Mare cand a fost plecat la conferinta la Zalau.

1. Laudati pe Domnul cu chitari electrice, tobe, bass, pian, uchelele, orchestra si tot ce sufla sa laude pe Domnul. (trim. v.:13)
2. Cantati laudele Lui la confetinte de tineri.
Oprire.
3. Pasesc... Influente... Pasesc... Influente... El sta cu bratele deschise. Ma primeste. Pot sa pasesc mai departe.
Oprire.
4. Faceti cunoscut numele Domnului in toate partile lumii.
5. Da-mi putere sa fac voia Ta.
Oprire.
6. Va spun dar: Toate au sa arda!
7. Da, Doamne, ma incred in Tine caci viata pe care Tu mi-o oferi e cu mult mai buna decat imi poate oferi lumea.
Oprire.
8. Sa va feriti de fatarnicie ca si de mancarurile cu carbohidrati.
Oprire.
9. DA! Domnul a facut lucrari mari pentru noi.
10. Caci Tu esti din vesnicie, ai fost si vei fi, iar noi iti vom da slava pentru vesnicie.
11. Si chiar de ar fi sa fiu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau caci Tu esti cu mine mereu.
12. Dumnezeu este taria mea.
13. Laudati pe Domnul cu bass-ul electric si cel acustic! (trim. v.:1)
14. Tu ma pui la mase imbelsugate.
15. Doamne, scapa-ne de emotie.
16. Si s-a facut o tacere de 30 de minute.

17. "Marturisesc oricui aude cuvintele proorociei din Cartea aceasta ca, daca va adauga cineva ceva la ele, Dumnezeu ii va adauga urgiile scrise in Cartea aceasta"

Sonet. Omul cu umbrela Rosie (sau pur si simplu o reactie)

Ploua, cu umbrele, rosii, ape negre, 4 ace...
oamenii se plimba, canta, la costum, ca altfel se impiedica si cade
adica cad, adica, ma scuzati, si cad.

deci cum sa va spun eu voua, cum sa va arat ca umbrela e rosie,
e evident ca nu e a mea, e evident ca imi place sa cant la tobe,
sa sar, sa ascult muzica la maxim in casti, sa zambesc... sa zambesti

si imi mai place din cand in cand, asa mai rar, ca de obicei,
sa iau cu mine, o cravata neagra, o pereche de all stars,
cola, lapte rece, un sacou negru, un convoi funebru,
o electrica galbena... si binenteles costumul de biserica...



(scuzati de lipsa imaginii pt ca... nu vrea chestia asta sa uploadeze imaginea nush ce biata are :D )

100

Mă chinuesc de ceva vreme să înţeleg dacă m-am schimbat sau dacă pur şi simplu am luat o mască pe faţă, dacă acesta, cel de acum, cel care scrie şi care exact în aceste momente ascultă Vama Veche, este acelaşi cu cel de acum o lună, dacă structura internă complexă a sentimentelor, senzaţiilor, amintirilor, frustrărilor, preocupărilor ce forma sufletul meu ieri este aceeaşi cu structura care mă uimeşte astăzi prin noutatea ei, dacă eu de ieri sunt eu de azi…
Dar aceste inconsecvenţe îşi au oare rostul, sau mai bine zis analizarea lor de către mine îşi are rostul?
Ţin foarte bine minte cum eram doar cu câteva luni în urmă când savuram şi goleam până la fund paharul plin al autoînsingurării, al autocompătimirii, când încercam să… ce încercam? Pentru ce eram trist, cu ochii adânciţi în orbite, cu sufletul înghesuit într-un colţ, ascuns de privirile feminine, de surâsurile lor false, pentru ce fugeam mereu de oameni? Oricum dădeam din nou peste ei… oriunde m-aş fi întors aş fi dat din nou peste ei. Oamenii ăştia sunt ca un fel de microbi încăpăţânaţi, obişnuiţi cu amoxicilina şi oxicilina, de care parcă nu poţi să fugi nicăeri. Chiar şi când mă întorceam cu spatele către ei şi priveam înapoi, şi mă uitam peste pozele decolarate, cu zimţi pe margine, pătate, îngălbenite de timp, poze ale trecutului meu, cel care am fost la un an, la trei, la zece, treisprezece, paisprezece, două zeci (mă recunosc în ei dar cât de departe sunt de ei), chiar şi acele amintiri sunt legate, influenţate, negate, impuse de oameni.
Cel de azi va fi acelaşi cu cel de mâine?
Am impresia că sunt doar o imitaţie falsă a trăirilor unui Eliade cu aproape 100 de ani în urmă, a unui Cărtărescu sau Kafka. Dar eu sunt diferit, eu iubesc diferit, eu gândesc diferit, eu simt diferit, eu sunt cu 100 de ani mai diferit, eu mănânc diferit, beau diferit, sărut diferit, simt şi înţeleg diferit. SUNT DIFERIT. Scriu diferit. Plâng diferit.

Trebuie, dar trebuie, este o necesitate ce nu poate fi amânată, deci trebuie să scriu următoarele rânduri aici, pentru că dacă nu o fac simt că o să mi se scurcircuiteze legăturile neuronale, şi întreg sistemul meu de gândire va ceda pentru câteva secunde, va cădea la pământ, va cădea în uitare, şi pentru câteva secunde doar, poate, voi rămâne tâmp, cu privirea în golul etern al propriei minţi, şi doar atunci în acele momente mă voi înţelege pe deplin, înţelegând idioţenia în care am căzut. Dar nu pot să permit aşa ceva, de aceea trebuie să scriu:


Te plac pentru că atunci când mă priveşti zâmbeşti, şi niciodată nu am ştiut de ce o faci.
Te plac pentru că mă ţii de mână,
Pentru că îţi place să citeşti, pentru că de fiecare dată eşti somnuroasă.
Te plac pentru că am impresia că suferi de o formă subtilă de ataraxie.
Te plac pentru că şi tu mă placi.
Pentru că îţi plac ciupercile şi mie nu,
Pentru că te dai pe role, pentru că îţi tai singură blugii,
Pentru că te uiţi la desene animate, bei cola; pentru că învăţăm poezii împreună. Poezii pe care de fapt le deteşti.
Te plac pentru că nici unul dintre noi nu îndrăzneşte să spună: „te iubesc”; pentru buzele subţiri, pentru respiraţia caldă, pentru că ai mâini fine şi degete de pianistă,
pentru faptul că îmi zici mereu că sunt inconştient.
Şi mereu ai dreptate.
Te plac pentru momentele în care îţi laşi capul pe umeri şi îmi spui că o să îmi simţi lipsa…


Sunt poate 100 de motive pentru care îmi placi, poate mai multe, sau poate sunt doar acestea… Dar nu contează. Tu acum dormi, eşti liniştită. Te întreb: acesta sunt eu? Cel care se apropie de tine, care te ţine de mână, care te sărută, care te sperie, care zâmbeşte când tu zâmbeşti, care are impresia că a pierdut o lume întreagă când tu îţi pierzi ceva neînsemnat ca şi cum ar fi un breloc; acesta sunt eu?

După al 100-lea post pe blog mă întreb: acesta sunt eu? Unde este continuitatea, progresivitatea, evoluţia mea? Schimbările sunt burşte şi radicale, dar da acesta sunt eu: M.