noname story

Inca nu i-am dat un nume. Acesta e doar un posibil inceput. Ca orice poveste, dupa ce ai adunat o parte din idei, te pui si scri. De obicei incepi cu inceputul. Azi m-am supus obiceiului.

Va rog sa comentati, sa va spuneti parerea, sa adaugati daca vreti la poveste, sa schimbati, sa criticati, sa distrugeti, sa desfiintati, sa elogiati, sa adorati, sa faceti ce vreti voi cu textul. Sunt nerabdator sa vad ce va place si ce nu. Poate ma ajutati si cu un nume.

Dintr-o dorinta de a nu epuiza  cititorul (:P) tot ce am scris pana acum am sa impart in pagini. Asa ca in acest post gasiti prima pagina dintr-o poveste care a inceput cu ideile de aici.

Pagina 1

Când a sunat telefonul eram prins în citirea sumbrelor povestiri din volumul lui E.A. Poe şi eram chiar la povestea al cărei nume îl poartă volumul: “Prăbuşirea casei Usher”. O poveste gotică, întunecată, ciudată, iar finalul aproape că îmi dădea fiori. Nu am apucat să ştiu ce şoptea frenetic Usher, că lectura mi-a fost întreruptă de soneria stridentă a celularului de pe birou. Era târziu. Ceasul de pe telefon arăta ora trei şi patruzeci şi două de minute. Într-adevăr o oră extrem de târzie. Apoi m-am gândit, sau poate extrem de matinală pentru cel ce mă sună. Şi chiar aşa era, o oră matinală pentru inspectorul Victor de la omucideri, care a fost trezit de un telefon de la secţie. Avuse loc o crimă . Comandantul departamentului presupuse că cele trei zile de concediu mi-au fost suficiente şi că m-am refăcut destul încât să pot intra direct în pâine, fără urări de bun venit sau întrebări de faţădă de genul: ce mai faci, cum eşti. Ştiţi dumneavoastră. Aşa că am făcut un duş extrem de rapid, mi-am aruncat pijamalele, pe care le-am purtat de care trei zile nu m-am despărţit nici zi, nici noapte, în coşul cu rufe, mi-am pus volumul de povestiri în ghiozdan, ghiozdanul pe umăr şi am ieşit. În douăzeci de minute eram la locul crimei, iar Victor cu o faţă ursuză mă întâmpină, în faţa imobilului, un bloc cu patru etaje de pe strada Şaizeci, vechi de pe vremea comunismului, cu o cafea slabă, dar aburindă. Am urcat la etajul trei printre feţe somnoroase, halate şi pijamale, copii pe jumătate adormiţi, locatari cuprinşi de o spaimă incertă. Se treziră în urma unei împuşcături. Era uşor să îţi dai seama unde avusese loc crima, făcând abstracţie de cei doi poliţişti care dormeau în picioare în faţa uşii apartamentului treizeci şi şase. Cunosc bine structura şi planul acestor apartamente, ba chiar şi zona. Am locuit mai bine de douăzeci de ani într-un apartament identic în tinereţe. Cadavrul se găsea în baie în cadă. „Head-shot”, a spus un puştan în uniformă. I se părea amuzant. Probabil avea impresia că totul era un joc extrem de realist pe calculator. Dar i-am dat dreptate. Era un head-shot perfect. Nu mai văzusem aşa ceva de când cu lunetistul nebun de acum vreo şapte ani. Cel care îşi împuşca victimile, alese pe criterii bine stabilite de mintea lui psihopată. Îi împuşca de la câteva sute de metri direct în mijlocul frunţii. Şi în cazul acesta era vorba de un profesionist. Glonţul trecuse prin cutia craniană şi toată mixtura aceea de materie cenuşie, sânge şi ieşise pe cealaltă parte oprindu-se în marginea căzii de fontă. Moartea survenise instantaneu. Aşa aveau să spună medicii legişti cel mai probabil. Apa sângerie era încă dezmorţită. Victor m-a asigurat cu vorbirea lui nechezată, că nu a trecut nici măcar o oră de la apelul făcut poliţiei şi până în clipa de faţă. Între timp a ajuns şi medicul legist, un anume Grigore, mic şi îndesat, cu ochelari cu dioptri mari şi o musteaţă căruntă, deasă, plină de firimituri. Nu erau prea multe de declarat. Moarte prin împuşcare. Decesul a survenit în urma penetrării lobului frontal şi exitul glonţului prin hipotalamus. Era nevoie de o precizie şi o stabilitate incredibilă pentru o astfel de împuşcătură. Decedatul era un tânăr de aproximativ 20 de ani, păr brunet, ochi verzi, puţin mai înalt de un metru şaptezeci.

Am ieşit din apartament cu gustul amar al cafelei lipit de cerul gurii. Victor, acum ce facem? Nimic. Mergem acasă şi ne întâlnim pe la opt la birou. O să trimită şeful pe doi dintre băieţi să interogheze vecinii. Până când se întorc ei tu recuperzi cu formularele. Da, bine, am zis eu dând plictisit din mână. Am aruncat paharul de plastic într-un tomberon din preajmă, apoi am urcat în maşină şi mi-am zis să merg să dorm măcar câteva ore. Dar mai întâi am terminat povestea tragică a lui Usher şi abia apoi m-am întins în pat. Ceasul a sunat mult prea repede. Era şapte şi cinci minute. Aveam impresia că abia închisem ochii iar acum trebuia să mă trezesc. M-am coborât anevoie din pat şi m-am pregătit să merg la birou.

Later edit: am rezolvat cu verbele acelea greoaie. sper ca le-am rezolvat pe toate si am reformulat unele fraze care erau prea incalcite.